Edi Iordănescu n-a evitat răspunsurile dure după 2-3 în fața Columbiei.
Edi a făcut o analiză lucidă a partidei. Spune că absența ritmului de joc din partea fotbaliștilor importanți ai naționalei României îl încurcă teribil. Edi le cere fotbaliștilor să facă toate eforturile pentru a prinde mai multe minte la echipele de club. Selecționerul spune că a vrut să-l folosească titular pe Ianis Hagi în fața Columbiei, dar explică de ce s-a răzgândit în toiul nopții.
„A fost un spectacol pentru dumneavoastră, dar pentru mine a fost un test foarte important. Cel mai important sub comanda mea. Când s-a propus acest meci am acceptat imediat, în cunoștință de cauză. Columbia este o echipă în formă la nivel mondial, o echipă completă din toate punctele de vedere. Când ai tehnică, forță… N-ați văzut că nu-i puteam pune la pământ? Nu întâmplător au bătut Germania, Spania, Brazilia. A fost un test de maturitate pentru noi. Am vrut să jucăm dezinvolt, să ne inspire un meci ca ăsta, să verificăm unde suntem. Am vrut să dăm un test, am încercat să uniformizez cât am putut.
Mă bucur că echipa nu a cedat, că de fiecare dată nu renunță și dă tot ce are mai bun, indiferent ce se întâmplă. Avem nevoie de mai multă încredere, de curaj… Am avut și noi situațiile noastre. Trebuie să ținem mai mult de minge, să-și asume fiecare jucător că nu pierde mingea. Echipa a încercat, a făcut efort, am avut situații din care puteam să ne creăm ocazii. Asta e o supărare a mea.
În repriza a doua, a fost altceva. Banca a intrat bine, băieții au avut încredere, curaj, au impactat jocul. Au marcat și au mai avut situații. Apelez la statistică. Noi am finalizat 4 acțiuni cu șuturi pe poartă, Brazilia, Germania și Spania de maximum 3 ori fiecare. Nu e întâmplare. Nu sunt mulțumit de rezultat, nu vreau să dau mesajul ăsta către grup. Sunt mulțumit de efort, de importanța testului. Fiecare a dat ce-a avut mai bun, indiferent de zi și de adversar. Am încercat, am experimentat, am rulat jucători, am schimbat. Chestiile astea vin la pachet cu riscuri.
Ianis a intrat foarte bine la București, excelent acum, contra Columbiei. A arătat personalitate, responsabilitate, a și marcat. Dennis Man, cu el voiam să încep, dar și Moruțan a făcut o campanie de calificare foarte bună. Voiam să-l văd. Nedelcearu, Opruț, ne-am asumat niște riscuri în fața celei mai bune garnituri a Columbiei. Băieții au arătat caracter, fiecare a arătat că își dorește să se lupte, să se impună.
Prea puțini jucători sunt la un nivel foarte bun. Am făcut niște pași, au mers la mai bine, dar jucăm mai puțin. Pe Ianis, de exemplu, m-am gândit până aseară la două, împreună cu staff-ul, dacă să-l folosesc titular. Am zis că nu știu cum va reacționa fizic. La club, a intrat doar câteva minute în ultimele partide.
Drăgușin trebuie să se impună și el și să joace, și Moldovan trebuie să lupte. Drăgușin era încărcat puțin la pauză, de aia am zis să nu riscăm și l-am înlocuit”.