FCSB a primit dreptul de a evolua pe Stadionul Steaua, dar contractul s-a semnat în aceleași condiții ca și înainte de Derby de România, cu Dinamo.
De data aceasta, Gigi Becali (65 de ani) a fost de acord să accepte și condiția ultimă impusă de reprezentanții Armatei, anume ca nimeni din staff-ul grupării din Superliga să spună Steaua în loc de FCSB.
”Cu privire la contractual semnat între Clubul Sportiv al Armatei Steaua și reprezentanții SC Fotbal Club FCSB SA, în vederea punerii la dispoziție a stadionului pentru partida SC Fotbal Club FCSB SA – CFR Cluj Napoca, din data de 6 august, facem următoarele precizări:
– Clauzele contractului au fost aceleași ca și la solicitarea anterioară, cu FC Dinamo București. Acum, toate aceste clauze au fost îndeplinite de către reprezentanții SC Fotbal Club FCSB SA;
– Clubul Sportiv al Armatei Steaua a respectat, respectă și va respecta întotdeauna prevederile legale în vigoare”, se arată în comunicatul celor de la CSA Steaua.
În afara acestei condiții, Becali a fost nevoit să semneze și două bilete la ordin avalizate, unul în valoare de 250.000 de euro și unul în valoare de 750.000 de euro.
Condițiile impuse celor de la FCSB de către CSA Steaua sunt total diferite față de cele pe care le-a avut Federația Română de Fotbal când acolo a jucat echipa națională.
Pentru închirierea stadionului în vederea organizării meciurilor primei reprezentative a României, FRF a plătit aproximativ 27.000 de euro per eveniment.