Simona Halep (30 de ani, locul 26 WTA) se va duela cu Petra Martic (31 de ani, locul 79 WTA) în sferturi la Indian Wells.
Simona Halep și Petra Martic se vor duela în această noapte, nu înainte de ora 00:00. Adversara româncei a anunțat la ultima conferința de presă că este epuizată după parcursul de până acum de la Indian Wells.
Halep s-a calificat în sferturile de finală de la Indian Wells după ce a eliminat-o pe Sorana Cîrstea (31 de ani, locul 27 WTA), scor 6-1, 6-4. De partea cealaltă, Petra Martic vine după o victorie împotriva rusoaicei Liudmila Samsonova (23 de ani, locul 32 WTA), scor 7-6 (6), 6-4.
A fost un meci dificil. Îmi doream foarte mult să ajung din nou în sferturile de finală la Indian Wells și acest gând mi-a rămas în minte, m-a afectat puțin. Anul trecut, am simțit că n-am mai performat la cel mai înalt nivel, n-am fost competitivă. Am pierdut meciuri strânse, iar acum simt că pot să câștig, chiar dacă nu joc atât de bine.
Au trecut ceva ani de când n-am mai ajuns în această fază a unui turneu important. Am simțit emoții foarte mari astăzi, pentru că am fost învinsă de multe ori în faza optimilor de finală. Am încercat să-mi îmbunătățesc jocul în ultimele luni, să adaug ceva și cred că a funcționat. Înainte, obișnuiam doar să reacționez la jocul adversarei, nu să-mi impun stilul sau ritmul.
Mă simt puțin lipsită de reacție acum, să fiu sinceră. A trecut ceva timp de când n-am mai jucat la un nivel înalt. Din punct de vedere emoțional, sunt epuizată în acest moment, sunt stoarsă de energie. Încerc să mă recuperez și să mă pregătesc pentru sferturile de finală. Și meciul din turul doi a fost dificil din punct de vedere emoțional pentru mine, de atunci au mers lucrurile foarte bine”, a spus Petra Martic, după victoria cu Liudmila Samsonova, citată de Digi Sport.
Petra Martic are un parcurs impresionant la Indian Wells. Până la victoria cu Liudmila Samsonova, jucătoarea din Croația le-a mai eliminat pe Anna Bondar (7-5, 6-3), Tamara Zidansek (7-5, 7-6 (6)) și Emma Răducanu (6-7 (3), 6-4, 7-5).
Petra Martic a ajuns astfel pentru a doua oară în carieră în sferturi la Indian Wells.
Simona Halep conduce la capitolul confruntări directe în duelul cu Petra Martic, scor 2-1. Ultimul duel dintre cele două a avut loc în 2018, tot la Indian Wells. Halep s-a impus atunci în trei seturi, scor 6-4, 6-7 (5), 6-3.