Petrolul a renunțat și la „sufletul echipei”: „Mă despart cu greu!” Prima măsură după numirea lui Florin Pîrvu

Robert Zanfir 11.02.2023, 23:25
Petrolul a renunțat și la „sufletul echipei”: „Mă despart cu greu!” Prima măsură după numirea lui Florin Pîrvu

Alberto Olaru (24 de ani) s-a despărțit de Petrolul Ploiești. Fundașul era cel mai vechi component al actualului lot al „lupilor”. Anunțul pune, astfel, capăt drumului pornit în 2016 din liga a patra.

Alături de Voluntari, Petrolul are cel mai slab început de an din Liga 1. Cele trei eșecuri la rând au provocat demisia lui Nae Constantin. „Scoateți Petrolul din calculele de la retrogradare”, spune înlocuitorul Florin Pîrvu, în exclusivitate pentru Playsport. Până la redresarea din clasament, „lupii” mai suferă o pierdere. L-au pierdut și pe ultimul mohican, omul care a fost în vestiar din liga a patra până la revenirea pe prima scenă.

Petrolul a renunțat și la „sufletul echipei”. A plecat Alberto Olaru

Cu 121 de apariții pentru Petrolul, în campionat și în Cupa României, Alberto Olaru a decis să își continue cariera sub alte culori. Clubul a anunțat despărțirea cu un mesaj postat pe rețelele de socializare.

„Petrolul este echipa mea de suflet, la care am crescut și unde, firesc, am cunoscut cele mai mari satisfacții ale carierei! Mă despart cu greu, dar plec să joc și asta este cel mai bine pentru mine în acest moment. Mulțumesc pentru tot, Petrolul!”, a mărturisit Alberto Olaru.

Umilința cu Botoșani a fost, așadar, ultima partidă cu Olaru în tricoul ploieștenilor. Pentru „lupi”, urmează meciul cu Hermannstadt, care poate fi decisiv în lupta pentru evitarea retrogradării. Mai mult, prahovenii caută revanșa după eșecul din tur.

Florin Pîrvu: „Cine-și închipuie că Petrolul va retrograda, comite o mare eroare”

Deși nu a cunoscut victoria în 2023, Petrolul nu va avea emoții cu retrogradarea. Este convingerea lui Florin Pîrvu. Înlocuitorul lui Nae Constantin a dezvăluit pentru Playsport ce planuri are cu echipa.

„Nu sunt ipocrit. Mi-am dorit dintotdeauna să antrenez Petrolul. E un vis îndeplinit. Încep acum cea mai mare provocare a carierei. Știu că nu e un moment foarte fericit pentru club, știu că vor apărea și comentarii răutăcioase în jurul meu, dar nu voi intra în niciun fel de polemici. Timpul e prețios, vreau să-l dedic exclusiv echipei, să ne reglăm din mers traseul, să progresăm.

Ar fi prea simplist să spun că Petrolul va deveni o echipă ofensivă, cu posesie, programată să stea foarte sus în teren, să se conecteze rapid la ambele faze ale jocului, să recupereze repede baloanele, să țină adversarul sub presiune. Să-l oblige să greșească repede. Ăsta e stilul pe care-l iubesc și pe care aș vrea să-l regăsesc oricând la echipă. Dar trebuie să ne adaptăm în funcție de capacitățile jucătorilor, de posibilitățile de a pune în practică un asemenea scenariu. Cert e însă că îmi doresc în primul rând să văd din partea băieților atitudine, agresivitate, să fim bătăioși, să înțelegem că mentalitatea și tradiția Petrolului e una singură: victoria!

Sigur, echipa a reînceput slab sezonul. Așteptările erau mai mari. Dar uitați de expresia „criză la Petrolul”! Acel 0-5 de la Botoșani a însemnat un accident. Cine-și închipuie că Petrolul va retrograda, comite o mare eroare. Această echipă nu va muri. Vom fi în Liga 1 și sezonul următor. Luăm pas cu pas, iar la ce lot are Petrolul e o exagerare să te gândești că acest grup se va duce în divizia secundă, indiferent de numele antrenorului”, a declarat Florin Pîrvu, pentru Playsport.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622