Petrolul Ploiești își continuă stagiul de pregătire pe care îl efectuează în această perioadă în încercarea de a duce mai departe linia evoluțiilor foarte bune pe care le-a avut în prima parte a sezonului. Liderul din Liga 2 a disputat la Blejoi un meci amical în compania celor de la Unirea Slobozia, de asemenea echipă ce evoluează în a doua divizie a fotbalului românesc.
Partida s-a terminat la egalitate, scor 0-0, rezultat la care puțină lume se gândea înaintea startului partidei. Asta pentru că Petrolul a arătat o forță ofensivă impresionantă în sezonul de vară-toamnă, apetit de goluri care i-a făcut pe „lupi” să pună 7 puncte între ei și cei de la Hermannstadt, echipa aflată pe locul secund în Liga 2.
De asemenea, ploieștenii chiar și-au asigurat matematic prezența în play-off-ul de promovare în Liga 1 cu câteva etape bune înainte de încheierea sezonului regulat. Astfel, după evoluția avută până în acest moment în campionat, pare că Petrolul Ploiești va reuși la capătul acestei stagiuni să revină în cele din urmă pe prima scenă a fotbalului românesc.
Așadar, toate premisele conduceau către ideea că petroliștii vor reuși să înscrie minim un gol în poarta celor de la Unirea Slobozia. Fapt ce nu s-a întâmplat însă, și din cauza absențelor cu care s-a confruntat antrenorul Nicolae Constantin.
Potrivit site-ului oficial al Petrolului, el nu s-a putut baza pe Valentin Țicu, Mihai Velisar, Mario Bratu, Viorel Lică și Dragoș Gheorghe. Aceștia au fost menajați de antrenor după ce în ultimele zile au acuzat unele probleme medicale.
De asemenea, Simon Măzărache încă nu s-a refăcut complet după o accidentare mai veche, în vreme ce și Silviu Pană va lipsi o perioadă mai lungă de pe teren. În schimb, Nicolae Constantin l-a inclus în echipa de start pe portarul de 23 de ani Sebastian Moroz, cel care a venit în această iarnă de la Astra Giurgiu. Acesta va fi de altfel inclus și în lotul deplasat de Petrolul în cantonamentul din Antalya.
Moroz – Pîrvulescu, Meijers, Huja, Olaru – Cebotaru, Chindriș – Constantinescu, Tucaliuc, Saim Tudor – Diarra. După pauză au intrat Avram – Duță, Meijers, Huja, Tolea – Boțogan, Seto, Prejmerean, Saim (75 D. Ilie) – Coman, Jarovic
Meciul cu formația ialomițeană a fost ultimul pentru Petrolul Ploiești înaintea plecării în Turcia, care va avea loc duminică. Anterior, galben-albaștrii mai jucaseră și în compania Astrei Giurgiu, meci terminat de asemenea la egalitate, scor 1-1.
În stagiul de pregătire din Antalya „lupii” vor disputa alte trei partide de verificare, cu SKA Rostov, Metalist Harkov și echipa secundă a celor de la Spartak Moscova.
Sursă foto: Răzvan Păsărică (www.sportpictures.eu)