Playsport Live cu Ilie Alexe, șeful Centrului de Copii și Juniori din cadrul FCSB

Bordei Radu / 20.09.2021, 16:32

Așa cum v-a obișnuit deja, săptămâna nu poate începe fără o ediție spectaculoasă de Playsport Live. De data aceasta, Sorin Chiriac și Cătălin Mureșanu au pregătită o surpriză pentru fanii FCSB-ului, dar nu numai. Cei doi vor avea invitat omul care se ocupă cu descoperirea și promovarea viitoarelor staruri din echipa lui Gigi Becali. Ilie Alexe vine să le explice fanilor „alchimia” de care este nevoie pentru a construi fotbaliști de calitate.

Șeful Centrului de Copii și Juniori din cadrul FCSB este următorul invitat de la Playsport Live

Fanii FCSB-ului vor putea afla, în premieră, care sunt cele mai mari speranțe care vin din urmă, la FCSB. Pe ce fotbaliști se poate baza Edi Iordănescu acum și care sunt tinerii care promit să îi aducă milioane în cont lui Gigi Becali. Totodată, Sorin Chiriac și Cătălin Mureșanu îl vor chestiona despre greutățile și provocările de a lucra la cel mai puțin vizibil, dar cel mai important segment din fotbal: juniorii. Toate acestea și multe altele, de la ora 18:00, pe Playsport.ro.

Playsport Live vine în fiecare săptămână, luni, marți și vineri, de la 18:00. Emisiunea poate fi vizionată pe site-ul www.playsport.ro, pe pagina de Facebook și pe canalul nostru de YouTube.