Mai sunt doar două zile până la ”finala” cu Islanda, o partidă de care ar putea depinde soarta fotbalului românesc pentru mulți ani de acum înainte. Mirel Rădoi este ca și plecat de la echipa națională, asta deși oficialii Federației Române de Fotbal încă mai speră că l-ar putea întoarce din drum.
Negocierile ar fi în toi, dar din informațiile PlaySport.ro, se pare că, în ciuda campaniei de sensibilizare începută și anunțată peste tot de jucători, cât și negocierile dintre antrenor și șefii FRF, nu par să-l mai deturneze pe Rădoi! Selecționerul este decis să nu facă pasul înapoi și nici să cedeze ”șantajului emoțional” propus de fotbaliști. Rădoi nu mai acceptă niciun compromis, în ciuda optimismului forțat afișat de oficialii FRF, cu care s-a așezat deja de câte ori la masa tratativelor, scrie într-un articol pentru PlaySport.ro jurnalista Mariana Podeanu. Este unul dintre cei mai experimentați și mai bine informați jurnaliști sportivi din România, cu care vom comenta, în DIRECT, la PlaySport LIVE, tot ce se întâmplă la echipa națională, înaintea acestor două meciuri importante.
Aceeași Mariana Podeanu scrie în articolul publicat pe PlaySport.ro că, deși atât Burleanu, cât și Stoichiță anunță public, pe toate canalele, că nu a existat și nu există contacte cu alți antrenori care să vină pe banca naționalei, susținând că Rădoi are prioritate, în realitate există o listă de back-up.
Cosmin OIăroiu, Ladislau Boloni sau Victor Pițurcă, Adrian Mutu sau Dan Petrescu, și chiar doi străini, belgianul George Leekens și galezul Christopher Coleman, așa cum a anunțat playsport.ro, se află în atenția lui Burleanu.
Doar că primii trei sunt considerați greu de accesat: Olăroiu e cu un picior la o națională din Golf, Boloni n-ar fi chiar cel mai dorit dintre pământeni, iar Pițurcă a spus în mai multe rânduri că nu va mai colabora cu actuala administrație.
Din celelalte variante analizate, ar sta în picioare doar Mutu, și asta cei doi străini ar putea cere salarii care să dezechilibreze bugetul, iar Dan Petrescu nu pleacă de la CFR.
Totuși, după ultimele evenimente, Iordănescu junior se califică cu șanse mari la postul pe care Rădoi îl va lăsa vacant. Relația dintre tatăl său și președintele Burleanu este foarte bună.
Playsport LIVE este programat în fiecare săptămână, luni, marți și vineri, de la 18:00. Emisiunea poate fi urmărită pe site-ul www.playsport.ro, pe pagina de Facebook și pe canalul nostru de YouTube.