Mutu e de neînlocuit la Rapid. Chiar dacă galeria alb-vişinie i-a cerut insistent demisia după înfrângerile suferite în ultimele etape de playoff, „Briliantul” e susţinut în continuare de conducerea trupei de sub Podul Grant.
După ce Dan Şucu a fost primul care a sărit în apărarea lui Mutu, şi Victor Angelescu şi-a manifestat public susţinerea pentru tehnicianul în vârtstă de 44 de ani. Într-o intervenţie la „GSP Live”, Angelescu a declarat, cu multă siguranţă în glas, că „Briliantul” nu numai că va încheia campionatul actual pe bancă, ci îi va conduce de pe margine pe feroviari şi în sezonul viitor.
În mod sigur, Adi Mutu va fi antrenorul Rapidului şi în sezonul viitor”, a spus Angelescu.
Conducerea alb-vişiniiilor şi-a făcut deja planurile pentru perioada de mercato din vară. Angelescu şi Şucu sunt gata să bage mâna adânc în buzunar şi să transfere cinci-şase jucători. De asemenea, şefii rapidişti doresc să-i pună pe liber pe cinci-şase fotbalişti din lotul de care dispune Mutu în prezent.
Deja am început să ne creionăm o strategie încă de la începutul play-off-ului și să ne gândim la jucătorii pe care-i vrem, dar asta nu înseamnă că nu evaluăm jucătorii pe care-i avem în acest moment. Dar, normal, strategia e creionată, deja am început anumite discuții. Cred că va trebui să efectuăm 5-6 transferuri în vară, iar la plecări numărul e similar”, a precizat Angelescu, la GSP Live.
Eşecul suferit în ultima rundă din campionat, cu CSU Craiova, a tulburat apele în Giuleşti. Dezamăgiţi că Rapid e tot mai aproape de a rata obiectivul fixat la startul sezonului, calificarea în cupele europene, suporterii alb-vişinii au cerut, în mod repetat, demisia antrenorului principal, Adi Mutu.
În ciuda scandărilor galeriei, “Briliantul” a părut calm, iar şefii Rapidului şi-au declarat susţinerea făţisă pentru tehnician. Dan Şucu a ţinut, de asemenea, să sublinieze că nu ia deloc în calcul nici o îndepărtare de la club a preşedintelui Daniel Niculae.
Nici nu se pune problema de așa ceva, ei au sprijinul nostru total. Mutu e un antrenor foarte bun, care trebuie ajutat, nu încurcat. Iar Daniel Niculae este un președinte total dedicat clubului, extrem de competent și foarte cinstit. Astfel de oameni, competenți și cinstiți, trebuie să-i ții lângă tine, nu să-i îndepărtezi”, a explicat Şucu pentru Gazeta Sporturilor.