Pleacă Erling Haaland de la Borussia Dortmund până duminică! Presa din Spania a făcut marele anunț

Marian Cărăvan / 13.05.2021, 17:45
Pleacă Erling Haaland de la Borussia Dortmund până duminică! Presa din Spania a făcut marele anunț

„Mașina de goluri” Erling Haaland pleacă de la Borussia Dortmund până duminică! Presa din Spania a făcut marele anunț. Unde va ajunge starul norvegian, „vânat” de granzii din LaLiga.

Pleacă Erling Haaland de la Borussia Dortmund până duminică!

Starul norvegian Erling Haaland a devenit unul dintre cei mai vânați jucători de pe Bătrânul Continent. Granzii din Spania, Barcelona și Real Madrid, se bat pentru semnătura fotbalistului de la Borussia Dortmund. Se pare că în această luptă un avans considerabil l-a luat Barcelona.

De altfel, președintele Joan Laporta este dispusă facă orice pentru a-l aduce pe norvegian pe Camp Nou. Chiar dacă Haaland ar fi promis că va evolua și în sezonul viitor pentru Dortmund, după cum a precizat Sebastian Kehl, directorul sportiv al grupării germane. Cu toate acestea, Laporta nu se dă bătut. Chiar dacă 100 de milioane de euro, cât ar costa aducerea lui Haaland, reprezintă o sumă imensă chiar și pentru un club de talia Barcelonei. Catalanii pregătesc o ofertă concretă pentru starul norvegian, notează sport.es. Dar asta nu e tot! Barcelona ar pune la bătaie 125 de milioane de euro, rezolvând astfel și cazul Messi. Aducerea lui Haaland pe Camp Nou l-ar putea convinge pe argentinian să rămână aici. Ce lovitură pentru Laporta!

Laporta a lucrat la asta de săptămâni întregi și se pare că totul se poate realiza în zilele următoare. Va fi făcută o ofertă formală pentru Dortmund, de la care să înceapă negocierile. Haaland îi este foarte recunoscător lui Dortmund pentru încrederea acordată, dar vrea să joace la alt nivel”, scriu jurnaliștii de la sport.es.

De unde va face Laporta rost de bani pentru a acoperi investiția în Haaland? Tot sport.es avansează și soluția. Jurnaliștii spanioli afirmă că președintele Bacelonei va pune pe lista de transferuri mai mulți jucători. Astfel, sunt vizați să plece de la catalani fotbaliști precum Griezmann, Dembele, Coutinho sau Pjanic.

Pleaca Erling Haaland de la Borussia Dortmund pana duminica!
Pleaca Erling Haaland de la Borussia Dortmund pana duminica!

Real Madrid are pregătit planul B, dacă ratează transferul lui Erling Haaland

Deocamdată, norvegianul pare că nu se mai dă dus de la Borussia Dortmund. Real Madrid are pregătit planul B în caz că ratează transferul lui Erling Haaland. Ițele fotbalului sunt încurcate, mai ales când e vorba de numele mari. Haaland, prin prestațiile sale, s-a transformat în cel mai „vânat” jucător din Europa. Poate mai mult decât Mbappe, al cărui destin la PSG încă e neclar. La fel cum pare situația lui Haaland la Dortmund.

Real, Barcelona și Manchester City se luptă pentru racolarea atacantului norvegian. Sumele vehiculate pentru un transfer depășesc 100 de milioane de euro. La care se adaugă salariul imens solicitat de jucător – s-a vorbit de 30, dar și de 60 de milioane de euro anual – plus comisionul agentului său, Mino Raiola. Undeva, spre 20 de milioane de euro. Și nu sunt multe cluburi care și-ar permite această „cumpărătură de lux”.

Ca orice club mare care se respectă, Realul a pregătit și o variantă B pentru postul de atacant central. Potrivit spaniolilor de la Mundodeportivo, alesul este sârbul de 21 de ani, Dusan Vlahovic, jucătorul Fiorentinei. În acest sezon, Vlahovic a reușit să marcheze 21 goluri în Serie A. El este depășit în topul golgheterilor primei ligi din Italia doar de Cristiano Ronaldo, 28 de goluri, și de Romelu Lukaku și Luis Muriel, ambii cu câte 22 de goluri.

Rămâne de văzut cum vor decurge negocierile dintre Joan Laporta și Erling Haaland. Fotbalistul norvegian este la egalitate cu „perla” lui Becali, într-un top inedit.