Sorin Colceag a debutat pe banca tehnică a lui Dinamo în înfrângerea de pe teren propriu contra celor de la FC Botoșani, scor 1-2. Așa cum a dat de înțeles Iuliu Mureșan, antrenorul de la echipa secundă a „câinilor” va asigura doar interimatul până se va rezolva situația lui Dario Bonetti.
Sorin Colceag este conștient de acest lucru și nu își face iluzii referitoare la faptul că ar putea continua la prima echipă a lui Dinamo. El a spus clar acest lucru la finalul meciului cu FC Botoșani.
Chiar și așa, el a făcut și o declarație care a lăsat loc de interpretări. Colceag a dat de înțeles că este pregătit pentru acest rol în cazul în care situația o va impune.
Am reuşit să arătăm momente bune, dar am păcătuit la micile detalii, care au făcut diferenţa. Am dominat jocul după 0-2, am avut ocazii, am pus presiune, i-am dezorganizat. Au făcut şi nişte schimbări – semn că aveau probleme. A fost o energie de grup, ne-am regăsit spiritul, a fost important. E cel mai mare câştig.
Am văzut implicarea tuturor. Toţi au făcut pasul în faţă, am vorbit cu ei la final şi au spus că au dat tot ce au putut. Meciul de azi ne dă speranţa că putem arăta mult mai bine pe viitor, cu revenirile lui Filip, Sorescu şi Matei.
Eu n-am mai vorbit cu domnul Bonetti de o lună şi jumătate, cel puţin. Nu a fost implicat în niciun fel la meciul de azi. Nu ştiu cum ar fi putut interveni. Personal, n-am avut nicio discuţie cu dânsul. N-a transmis nimic.
Iliev (n.r. – portarul) ne-a adus momente de siguranţă, de echilibru, dar toţi care au jucat au dat maximum, asta e important. Nu cred că pot discuta acum despre a continua la Dinamo ca principal. N-am ce să spun. În rucsacul unui soldat se află întotdeauna şi sabia de mareşal”, a declarat Sorin Colceag la finalul meciului cu FC Botoșani.
Dinamo a ajuns la 6 înfrângeri consecutive în Liga 1 și a căzut până pe penultimul loc al clasamentului. Problemele de la echipa din Ștefan cel Mare sunt departe de a fi încheiate.
„Câinii” nu pot momentan să numească un nou antrenor pentru că Dario Bonetti refuză să semneze rezilierea contractului. Și nici programul nu îi avantajează deloc pe dinamoviști.
Ei se vor deplasa joi la Timișoara pentru meciul cu Ripensia din „16”-imile de finală ale Cupei Românie. Apoi, în Liga 1 Dinamo se va deplasa la Craiova pentru meciul cu echipa lui Laurențiu Reghecampf. Pentru ca etapa următoare să primească vizita celor de la UTA Arad, echipă aflată pe locul în acest moment.
Până la finalul turului sezonului regulat, dinamoviștii vor mai întâlni Gaz Metan Mediaș, Rapid, Sepsi și CFR Cluj.