Plecare neașteptată de la Rapid. Giuleștenii s-au despărțit de un fotbalist care a evoluat doar două meciuri în tricoul vișiniu

Gabriel-Alexandru Ioniță 09.06.2022, 19:09
Plecare neașteptată de la Rapid. Giuleștenii s-au despărțit de un fotbalist care a evoluat doar două meciuri în tricoul vișiniu

Rapid a înregistrat prima plecare din această vară. Fundașul dreapta argentinian Matias Acuna a fost declarat liber de contract de către Camera Națională de Soluționare a Litigiilor, din cadrul FRF. Se pare că între cele două părți exista un litigiu.

Matias Acuna nu a jucat decât două meciuri pentru Rapid în acest sezon. Jucătorul în vârstă de 28 de ani a fost adus în Giulești la începutul acestui an. Pe vremea când echipa alb-vișinie era pregătită încă de Mihai Iosif.

Rapid a încetat raporturile contractuale cu Matias Acuna

Argentinianul a debutat pentru Rapid în meciul din deplasare cu Universitatea Craiova, pierdut cu scorul de 1-0, pe data de 22 ianuarie. Atunci, el chiar a fost criticat pentru faptul că a urcat prea mult în atac și a uitat de cele mai multe ori să coboare pentru a-și apăra zona de acțiune. De altfel, a și fost schimbat după doar 45 de minute.

De atunci, el a fost trecut pe linie moartă. Pe banca de rezerve sau chiar în afara lotului. A mai revenit pe teren pe 1 martie, când Rapid a pierdut în deplasare în fața celeilalte echipe din Craiova, FC U., scor 2-3. Atunci, Acuna a jucat toată partida. A fost ultimul meci al lui Mihai Iosif pe banca giuleștenilor.

Sub comanda lui Adrian Mutu, lui Acuna i-a mers și mai rău. El a fost inclus pe foaia de joc, fără să bifeze vreun minut, doar la debutul „Briliantului”, victoria obținută de Rapid cu scorul de 1-0, la Mioveni, contra celor de la Academica Clinceni. De atunci, fundașul dreapta argentinian, care jucase ultima dată pentru Delfin SC din Ecuador, nu a mai fost băgat deloc în seamă de Mutu.

Iar acum s-a confirmat ceea ce multă lume aștepta să se întâmple. Rapid și Matias Acuna au încetat raporturile contractuale, după cum a arătat Camera Națională de Soluționare a Litigiilor.

FC RAPID 1923 SA vs. MATIAS PEREZ ACUNA – Încetare raporturi contractuale. Admite cererea reclamantului așa cum a fost formulată”, se arată în decizia CNSL.

Giuleștenii au și adus însă un fotbalist în această vară

Astfel, fotbalistul care a fost legitimat de-a lungul carierei la mai multe echipe importante din Argentina, precum Velez Sarsfield, Quilmes, Tigre sau Estudiantes BA, a devenit primul jucător de care Rapid se desparte în această vară. Pe de altă parte, clubul giuleștean a și realizat deja o mutare în această perioadă. Este vorba despre fundașul central Paul Iacob, fost la Chindia Târgoviște, care a semnat din postura de liber de contract și a fost deja anunțat oficial.

Rapid a efectuat primul transfer al verii, pe Paul Iacob, fundașul ce a evoluat în sezonul trecut pentru Chindia Târgoviște. Acesta a semnat un contract valabil pe doi ani, până în vara lui 2024. În vârstă de 25 de ani, Paul a crescut la Academia Hagi, debutând în Liga 1 pentru Viitorul Constanța, în 2018, într-o partidă împotriva Concordiei.

În ultimul sezon, Paul a jucat 37 de meciuri în tricoul Chindiei, fiind unul dintre cei mai buni jucători ai formației târgoviștene. Iacob poate juca pe mai multe posturi, cel de fundaș central, mijlocaș la închidere. Însă poate evolua și ca fundaș stânga”, a anunțat clubul Rapid prin intermediul site-ului oficial.

Atac devastator la Dan Șucu, lansat de un fost antrenor al Rapidului. „Sunt convins că nu înțelege sau înțelege foarte puțin”

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622