Edi Iordănescu, fost selecționer al echipei naționale a României, a acordat un interviu amplu presei italiene, în care a discutat despre evoluția impresionantă a lui Dennis Man la Parma.
Iordănescu s-a declarat impresionat de progresul jucătorului în ultimii doi ani, subliniind că nu este surprins de performanțele sale, având în vedere că îl cunoaște foarte bine de la echipa națională.
După ce a ajutat Parma să promoveze în Serie A, Dennis Man este pregătit să-și continue ascensiunea în primul eșalon italian. Iordănescu a evidențiat transformarea lui Man, subliniind că jucătorul este acum mult mai matur și conștient de propriile forțe.
„Dennis are un talent extraordinar și a fost cu adevărat decisiv pentru promovarea Parmei în Serie A. Cred că a crescut din multe aspecte, dar mă voi concentra pe ceea ce, după părerea mea, sunt cele mai importante două. În primul rând, părea blocat pentru că avea nevoie de o perioadă lungă de timp pentru a se adapta. Adaptarea l-a întărit în ceea ce privește Italia, prin stilul de viață, oraș, pentru cum este înțeles fotbalul și, mai presus de toate, prin ceea ce înseamnă Serie B, care este cu adevărat un campionat aparte. E un alt Man. Al doilea aspect este consecința primului. A crescut, este mai matur din punctul de vedere al mentalității, mult mai conștient de propriile mijloace și forțe și s-a schimbat în multe alte aspecte, cei care lucrează la Parma au observat mult mai bine decât mine”, a declarat Edi Iordănescu pentru Parma Today.
Iordănescu a avut cuvinte de laudă și pentru Valentin Mihăilă, un alt jucător esențial în promovarea Parmei. Fostul selecționer consideră că Mihăilă are calități excelente și poate fi extrem de periculos în tranziții rapide.
„Valentin este un talent fantastic. Calități excelente combinate cu o viteză mare. Poate pune în dificultate orice adversar, în diferite moduri. Chiar și în tranziție, de exemplu: pe contraatac poate fi un «killer». Ca și în cazul lui Dennis, cred că și Valentin i-a luat timp să se adapteze la ambient, dar Mihăilă a avut și ghinion din cauza numeroaselor accidentări. Acum este mult mai bine, este 100% recuperat și, cu siguranță, pregătit pentru noul sezon din Serie A”, a spus Iordănescu.
Potrivit Transfermarkt, Dennis Man are o cotă de transfer de 10 milioane de euro, ceea ce reflectă potențialul și valoarea sa pe piața fotbalistică. Iordănescu este convins că atât Man, cât și Mihăilă, au toate calitățile necesare pentru a avea cariere de succes în fotbalul italian și pentru a continua să crească în performanțe.