Ce a scris Iga Swiatek pe rețelele de socializare, la o zi distanță de la înfrângerea în fața Simonei Halep. Poloneza a rămas profund marcată de meciul contra româncei.
La o zi distanță de la confruntarea din optimile de finală ale turneului de la Melbourne, contra Simonei Halep, Iga Swiatek și-a exprimat trăirile din timpul meciului, pe contul personal de Twiter.
Jucătoarea poloneză este considerată una dintre cele mai valoroase tinere jucătoare din circuit. Specialiștii o văd un viitor lider mondial al WTA. Tânăra de 19 ani s-a declarat onorată să joace un asemenea meci, împotriva unei sportive cum este Simona Halep.
A fost o înfrângere dureroasă și cu siguranță o lecție pentru mine. Am dat tot ce am avut mai bun. Mulțumesc pentru susținere.
Și nu în cele din urmă… Felicitări și respect, Simona Halep, pentru cea de-a 100 victorie la un Grand Slam. A fost o plăcere să împart terenul cu tine”, a scris Iga Swiatek, pe Twitter.
Duminică, Simona Halep s-a impus în fața Igăi Swiatek cu 4-6, 6-1, 6-4, și va juca în faza sferturilor de finală cu Serena Williams. Partida dintre cele două jucătoare este programată marți, de la ora 10.
Simona Halep şi Serena Williams s-au întâlnit de 12 ori în partide directe. În 2015, la Indian Wells, cele două ar fi trebuit să se joace, însă Serena a abandonat înaintea partidei. Statistica este clar de partea americancei. Simona Halep s-a impus doar de două ori, odată la Turneul Campionilor din 2014, cu 6-0, 6-2, şi în finala de la Wimbledon, scor 6-2, 6-2. Celelalte 10 partide au fost câştigate de experimentata jucătoare, deţinătoare a 23 turnee de Mare Slem la simplu, 14 la dublu şi două la dublu mixt.
Acesta va fi al doilea meci dintre cele două, al Openul Australiei. În 2019, cele două se întâlneau în faza optimilor, iar americanca mergea mai departe. Serena s-a impus în trei seturi, 6-1, 4-6, 6-4.
Simona Halep – Serena Williams (Wimbledon 2011 – 6-3, 2-6, 1-6)
Simona Halep – Serena Williams (Roma 2013 – 3-6, 0-6)
Simona Halep – Serena Williams (Cincinnati 2013 – 0-6, 4-6)
Simona Halep – Serena Williams (Singapore, în grupa Turneului Campioanelor 2014 – 6-0, 6-2)
Simona Halep – Serena Williams (Singapore, finala Turneului Campioanelor 2014 -3-6, 0-6)
Simona Halep – Serena Williams (Indian Wells, 2015 – abandon Williams)
Simona Halep – Serena Williams (Miami 2015 – 2-6, 6-4, 5-7)
Simona Halep – Serena Williams (Cincinnati, 2015 – 3-6, 6-7)
Simona Halep – Serena Williams (Indian Wells, 2016 – 4-6, 3-6)
Simona Halep – Serena Williams (US Open, 2016, 2-6, 6-4, 3-6)
Simona Halep – Serena Williams (Australian Open, 2015 – 1-6, 6-4, 4-6)
Simona Halep – Serena Williams (Wimbledon, 2019 – 6-2,6-2)