Cu o avere estimată la peste 120 de milioane de euro, Dan Șucu este unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri din România. El a devenit anul trecut acționar al Rapidului. În cadrul unui interviu mai vechi, afaceristul a făcut dezvăluiri incredibile din viața lui. Cum a ajuns un important om de afaceri, dar și ce studii are Dan Șucu, puteți afla în rândurile care urmează.
În anul 1989, Dan Șucu a terminat cursurile Universității Politehnice din București, specializarea fiind Tehnologia Construcțiilor de Mașini. Nu a trecut mult timp, iar acționarul de la Rapid a pornit și afacerea care l-a purtat pe cele mai înalte culmi ale succesului. În primii ani de capitalism ai Românei de după Revoluție, Dan Șucu a deschis un mic magazin de mobilă.
”In 1990 am avut mici activități pe cont propriu, iar în 1991, împreună cu un partener am deschis un mic magazin de mobila de casă. Visul meu era să câștig mulți bani și i-am câștigat. Visul lui era sa cumpere fosta societate la care lucra. Și a reușit”, spunea în urmă cu mai mulți ani Dan Șucu.
Magazinul de mobilă era bine nereprezentat pe segmentul pentru casă. În 1993, șeful de la Rapid a și partenerul său au decis să își croiască fiecare propriul drum. Așa se face că, în primăvara acelui an Șucu a intrat în afaceri cu Mobexpert, în prezent unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă din România.
”În 1993, împreună cu partenerul meu am decis ca fiecare să-și caute propriul drum, iar în aprilie am înființat Mobexpert ca societate complet independentă, în ideea de a vinde mobilier de birou. Aceasta era nișa pe care consideram că am găsit-o și care era puțin exploatată la acea vreme”, a povestit Dan Șucu, potrivit zf.ro.
În ziua de astăzi, Dan Șucu este unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri din România. După cum spunea, averea lui este estimată la peste 120 de milioane de euro. Compania acționarului de la Rapid deține 26 de puncte de desfacere, unele dintre acestea fiind chiar și peste hotare (Sofia și Belgrad).

Bugetul de transferuri anunțat de Rapid este o primă dovadă precum că formația din Giulești se pregătește pentru parcurgerea unei noi etape. Rapidiștii au încheiat sezonul pe poziția a 5-a în campionat, obiectivul lor fiind calificarea în playoff.
Ei bine, mărirea de capital inițiată de Dan Șucu va schimba complet ținta. Acționarul de la Rapid a declarat că echipa va lupta pentru a-și asigura întotdeauna locul pe podium.
„Începând cu sezonul Super Liga 2023-2024, și toți anii care vor urma după, Rapid va lupta pentru a fi totdeauna pe podium, și poate chiar pentru a câștiga campionatul. Ca acționari, am promis suporterilor că vom face tot ce depinde de noi pentru a realiza acest deziderat. Mai sunt, însă, cel puțin alte cinci echipe care au aceeași ambiție. Investesc deja mult și devin din ce în ce mai puternice”, a declarat Dan Șucu.