Povestea lui Sergiu Celibidache. Întâlnirea cu marele Di Stefano și pasiunile pentru sporturile excentrice

Moldoveanu Camelia / 22.10.2021, 08:37

Sergiu Celibidache, faimosul dirijor și compozitor român, nu a fost îndrăgostit doar de muzică, ci și de sport. De sport în general, dar mai ales de cele mai puțin obișnuite activități sportive pentru acele vremuri. Pasiunea pentru sport l-a adus pe marele dirijor în ipostaza de a schimba o pasă chiar și cu marele Di Stefano, cei doi fotografiindu-se pe stadionul din Bologna. Ulterior, imaginea a devenit virală.

Sergiu Celibidache, un împătimit al sporturilor extravagante

Pe 28 iunie 1912 s-a născut, la Roman, marele dirijor și compozitor Sergiu Celibidache. De-a lungul vieții a marcat lumea muzicii, succesul românului fiind unul care a depășit orice graniță. În 1996, atunci când s-a stins din viață, presa din întreaga lume s-a cutremurat.

Cu toată că de-a lungul anilor compozițiile lui Sergiu Celibidache l-au făcut celebru, puțină lume știe care au fost celelalte pasiuni care îi dominau viața. Pasiuni care gravitau în general în jurul sportului. Legendarul român a fost un dansator excelent de step, însă nu s-a oprit aici. El a practicat: volei, schi, patinaj, înot și a fost un devorator de box. În același timp, Sergiu Celibidache a fost și un împătimit al fotbalului.

Din cartea „Sergiu Celibidache. Scrisori către Eugen Trancu – Iași” aflăm că Sergiu Celibidache s-a dedicat în tinerețe dansului sportiv, însă a practicat cu succes și volei de performanță. Mai mult, dirijorul și-a folosit „bagheta” pentru a coordona o echipă de volei din postura de antrenor.

L-am introdus în cercurile pe care le frecventam și așa a ajuns, de exemplu, să antreneze cu timp echipa feminină de volei „Iureș – Club”. Desigur că nu contează cât timp a fost Sergiu Celibidache antrenor la aceasta echipă, ci mediul sportiv în care trăia, legăturile ce și le-a făcut în perioada tinereții cu oamenii de sport și mai ales consecințele ce au urmat în anii când a devenit dirijor de talie internațională. Fiindcă vom vedea că de la dans și volei va deveni un pasionat schior.”, explica Eugen Trancu în cartea menționată.

Exact, Sergiu Celibidache a fost ulterior schior și a practicat și alte sporturi de iarnă, precum patinajul. Aceasta prefera să meargă la schi în Italia și s-a ținut de acest sport multă vreme.

Pe la 40 de ani Sergiu Celibidache s-a îndrăgostit de box și se afla mereu pe drumuri pentru a-și urmări preferații.

Eu zbor peste tot să-l vad. E colosal! Nu are decât 89 kg, dar are o forță nemărginită”. Era vorba de boxerul Ortans”.

Casa de discuri EMI deține o fotografie cu faimosul dirijor român și celebrul fotbalist italian Alfredo di Stefano

Sergiu Celibidache era îndrăgostit și de „sportul rege”, fiind foarte bun prieten cu Florea Marian. Compozitorul mergea des pe stadioanele din București pentru a se bucura de fotbal, fiind cooptat de cele mai multe ori în cercurile de fotbaliști de la acea vreme.

Casa de discuri EMI are o fotografie cu Sergiu Celibidache și Alfredo si Stefano. Românul ținea mingea pe genunchiul stând, iar legendarul fotbalist era încântat de abilitățile dirijorului. În perioada în care a fost realizată fotografia Celibidache avea sediul permanent la Roma, avându-i deseori pe marii fotbaliști ca spectatori.

Celibidache a fost și în Buenos Aires la un meci, pe 28 noiembrie 1950, însă nu i-a plăcut ce a văzut.

Am fost și la fotbal, cei drept o singură dată și tare nu mi-a plăcut din cauza că, în loc să casc gura la joc, preocuparea importantă era să aflu de unde zboară sticla următoare. Așa ceva n-ai văzut mata. Dumnezeu să îi ție, dar ăsta sport, măi! Pistoale, canale de trei metri, latrine cu apă (ce înconjoară terenul de joc – n.n.), sârmă ghimpată, armată, închisoare etc. Și toate degeaba. Cu mult mai interesant mi s-a părut publicul de la polo pe cai. Campionii mondiali eterni n-au pierdut însă nici un meci până acum, de când se știe istoria jocului ăsta. Să mai lăsăm sportul!”, i-a mai scris Sergiu Celibidache într-o scrisoare lui Eugen Trancu.