Premier League a învins pandemia. Suma incredibilă cheltuită de cluburile engleze în perioada transferurilor

Radu Bordei 01.02.2022, 15:23
Premier League a învins pandemia. Suma incredibilă cheltuită de cluburile engleze în perioada transferurilor

Pandemia pare că s-a terminat în Anglia. Cel puțin la nivel de Premier League, unde cluburile engleze cheltuie de parcă nu există ziua de mâine. În perioada de transferuri de abia încehiartă, grupările din Premier League au cheltuit aproximativ 355 de milioane de euro. Ca o comparaţie, celelalte patru mari campionate din Big 5, adică Spania, Italia, Germania şi Franţa, au cheltuit împreună 380 de milioane.

Totalul este al doilea cel mai mare din istoria Premier League, după cele 517 milioane de euro cheltuite în 2018. Cifrele sunt cu atât  mai impresionante, cu cât marile echipe din campionatul englez nu au făcut tranzacții importante.

Cluburile din Premier League au aruncat iar cu banii pe transferuri. Ce echipe au cheltuit cel mai mult

Marile cluburi din Premier League preferă perioada de vară ca să își umfle mușchii pe piața transferurilor. Campioana City a preferat să facă o investiție în viitor, cu 19 milioane cheltuite pentru acontarea lui Julian Alvarez. Atacantul este văzut drept marea speranță a Argentinei și un urmaș pentru Kun Aguero. Așa că Pep Guardiola a profitat să  îl cumpere pe fotbalist cât mai repede. Acesta va rămâne până la vară, în Argentina.

Liverpool a cheltuit și ea 45 de milioane de euro, pentru un singur jucător, pentru Luis Diaz. Atacantul celor de la Porto a fost dorit neaapărat și de Tottenham, dar cormoranii s-au mutat mai repede. În replică, londonezii au mutat și ei în ultima zi. Rodrigo Betancur a fost transferat definitv, iar Dejan Kulusevski a fost adus ca împrumut. Cei doi fotbaliști de la Juventus au venit să întprească echipa lui Antonio Conte.

În schimb, Chelsea, Arsenal și Manchester United nu au realizat niciun transfer. „Diavolii” se confruntă cu scandalul mare din jurul lui Mason Grenwood.

Cel mai mult au cheltuit echipele de la mijlocul sau din subsolul clasamentului, cu Newcastle în frunte.

Miliardarii saudiți, campanie impresionantă de transferuri. Au luat un jucător dorit de Arsenal

Noii patroni de la Newcastle au suflecat mânecile și au cheltuit aproape 100 de milioane de euro, pentru a ajuta echipa să se salveze de la retrogradare. Aproape 45 de milioane de euro au fost cheltuiți doar pentru mijlocașul Bruno Guimaraes, fotbalist dorit și de Arsenal. Newcastle a mai dat 30 de milioane pentru atacnatul lui Burnley, Chris Wood. Fundașii Kieran Trippier, Matt Tegget și Dan Burns au venit și ei la echipă.

Fostul manager al lui Ianis Hagi, Steven Gerrard, construiește o formație puternică la Aston Villa. În această iarnă l-au adus pe fudnașul Lucas Digne, de la Everton, pentru 30 de milioane. A venit și Phillipe Coutinho, împrumut de la Barcelona, iar mijlocașul vrea să își relanseze cariera.

Everton este și ea cu probleme. A plecat Rafa Benitez și a fost instalatr Frank Lampard. Iar noul manager se va baza pe jucători noi, precum Dele Alli, Donny van de Beek sau Vitaliy Mykolenko.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622