Lionel Messi bifează încă un record negativ la PSG. Presa din Franța îl critică dur, spunând că deținătorul a șapte Baloane de Aur este doar „o umbră a lui”. Eliminarea din Cupa Franței scoate în evidență și mai multe probleme pe care le întâmpină fostul jucător al Barcelonei.
PSG a pierdut în fața celor de la Nice după ce au ajuns la loviturile de departajare, scor 0-0, 5-6. Astfel, elevii lui Mauricio Pochettino s-au văzut eliminați din Cupa Franței la finalul unui meci mediocru.
Odată cu eșecul celor de la PSG, Messi a bifat încă un record negativ la 37 de ani, unul în premieră. În cei 17 ani petrecuți la Barcelona, Messi nu a ajuns niciodată la loviturile de departajare. În schimb, pe Parc des Princes i-au trebuit doar 5 luni pentru a executa primul lovitura de la 11 metri. A executat fără emoții și a dat gol, însă criticii l-au notat cu 4,5 pentru întreaga prestație.
Ce-i drept, Messi a mai participat la șase meciuri decise de penaltiuri, însă cu echipa națională. Cu deținătorul a șapte Baloane de Aur în teren, Argentina ajuns la loviturile de departajare de șase ori: trei victorii (cu Olanda și de două ori cu Columbia) și trei înfrângeri (cu Uruguay și de două ori cu Chile).
Lionel Messi, o umbră a lui. Chiar dacă a avut numărul său favorit în absența lui Neymar, argentinianul a fost dezamăgitor luni seară, într-un meci în care nu a reușit să fie decisiv. 10-le i se potrivește foarte bine, dar ‘numărul sacru’ nu l-a ajutat.
După o lună în care a stat în afara terenului din cauza coronavirusului, fostul jucător al Barcelonei a jucat puțin contra lui Reims, dar încă nu a apucat să își recapete ritmul-fulger care îl făcea atât de eficient în spații mici sau în jocul de tranziție”, au notat cei de la Le Parisen, publicația de „casă” a lui PSG.
Cu Messi titular pentru prima dată în Cupa Franței și cu Mbappe intrat în repriza secundă, PSG a ajuns la loviturile de departajare. Nice a reușit să învingă și să elimine echipa lui Mauricio Pochettino din Cupă. Astfel, un jurnalist din Franța anunță faptul că oficialii de pe Parc des Princes i-au scris sentința tehnicianului.
Pochettino ar urma să plece de la PSG în vară, indiferent de rezultatele pe care o să le aibă în Champions League. În decizia lui Nasser Al Khelaifi au fost implicați și doi fotbaliști importanți. Mai exact, relația proastă dintre antrenorul argentinian și starurile Neymar și Messi a cântărit foarte mult în luarea acestei decizii.
După cu s-a tot zvonit, PSG și-ar fi găsit deja un alt antrenor. Este vorba despre Zinedine Zidane, liber de contract din vara lui 2021, după despărțirea de Real Madrid. Ar fi o mutare extrem de importantă și pentru ca Mbappe să mai zăbovească o vreme pe „Parc des Princes”, starul francez fiind un mare fac al legendei Zizou.