Președintele clubului turc Fenerbahce Istanbul, Ali Koç, a explicat luni, într-un interviu acordat publicației Fanatik, din Turcia, motivele care au stat la baza despărțirii de antrenorul Jose Mourinho la finalul lunii august.
Decizia a fost luată după eliminarea echipei din playoff-ul Ligii Campionilor, în fața celor de la Benfica Lisabona (0-0, 0-1).
Întrebat despre această hotărâre, Ali Koç – cunoscut pentru relația de prietenie apropiată cu Jose Mourinho – a oferit detalii despre contextul și raționamentul care au dus la rezilierea colaborării.
În prezent, Jose Mourinho (62 de ani) este liber de contract.
„A fost o despărţire amară. Chimia noastră a fost perfectă, succesele lui sunt evidente. Simpla prezenţă a lui aici a fost o mare realizare. Mai presus de toate, a fost dificil să ne despărţim de un prieten. Ştiam că antrenorul nostru va juca defensiv când am semnat contractul. Dar, la sfârşitul sezonului, am discutat despre nevoia de a juca mai ofensiv.
Eliminarea în faţa Benficăi nu a fost o problemă, dar modul în care am fost eliminaţi a fost inacceptabil. Mi-a dat impresia că stilul de joc de anul trecut va continua”, a declarat preşedintele lui Fenerbahce.