Fundașul dinamovist s-a accidentat grav în meciul cu Botoșani. Jucătorul de 31 de ani a fost printre oamenii ceruți de Flavius Stoican, în iarnă. Cu toate acestea, fotbalistul adus de la UTA nu a rezistat decât 3 meciuri în tricoul „câinilor”, îniante de accidentare.
Tomozei a suferit o ruputură de ligamente încrucișate și de menisc, după intrarea dură a lui Malcom Edjouma, chiar înainte de transferul acestuia la FCSB. Fotbalistul s-a operat de urgență și va putea reveni în vară. La sfârșitul lui iunie Tomozei s-ar putea întoarce la antrenamente. Până atunci, însă, urmează perioada lungă de recuperare.
Edjouma a intervenit dur, în startul meciului de la Botoșani, iar intervenția lui a provocat o accidentare gravă pentru fundașul dinamovist. Tomozei nu crede că adversarul său a urmărit să îi facă rău.
A fost ghinion, nu îl judec pe Malcom. El este mai dulău, are 1,90, este agresiv. Eu știam că va intra tare, dar m-a prins în aer. A sărit în mine, iar mie mi-a fugit piciorul de sprijin, cel stâng. Nu a intrat tare când eram cu picioarele pe pământ, atunci aș fi avut o altă părere. Asta este situația, ăsta este fotbalul. Nu am ce să fac. O să trag să revin mai tare și mai vorbim la vară, a comentat dinamovistul, pentru GSP.
Din fericire pentru Tomozei, operația a mers bine și speră să se poată întoarce cât mai repede pe teren.
Medicul a spus că piciorul arată bine, așa că în vară o să revin. Mi-a spus că am masă musculară bună, pot să flexez piciorul la 60 de grade. O să fie greu cu recuperarea, 5-6 ore pe zi, o să fie mult de muncă, a declarat Tomozei.
Dinamoviștii se pregătesc de un meci foarte important, contra giuleștenilor. Este un derby în care Stoican vrea să continue seria partidelor fără înfrângere. Va fi foarte greu, iar Tomozei regretă că nu va putea fi pe teren la acest derby bucureștean.
Nu am discutat cu clubul de viitor, sunt lucruri mai importante acum. Eu le țin pumnii colegilor, vine un meci greu cu Rapid. Dacă voi fi bine, dacă voi putea să merg cât de cât, o să vreau să îi susțin. Sunt alături de colegi, am ținut legătura și cu antrenorul Flavius Stoican. Chiar mă simțeam bine, păcat de accidentare, a încheiat Tomozei