Primele cuvinte rostite de pilotul Daniel Onoriu după ce s-a trezit din comă: „De când?”

Moldoveanu Camelia / 27.01.2022, 09:02
Primele cuvinte rostite de pilotul Daniel Onoriu după ce s-a trezit din comă: „De când?”

Pilotul Daniel Onoriu s-a trezit din comă după 55 de zile. Membrii familiei sale au făcut marele anunț și au dezvăluit care au fost primele cuvinte ale sportivului atunci când a deschis ochii.

Reamintim faptul că pilotul în vârstă de 43 de ani a ajuns în comă la începutul lunii decembrie 2021, asta după ce a suferit o hemoragie în timpul unei intervenții de micșorare a stomacului. Ulterior, acesta a fost transportat la spitalul Floreasca pentru îngrijiri.

Daniel Onoriu s-a trezit din comă

Nepotul lui Gabi Luncă a fost internat, de urgență la spital, iar în ultima perioadă a fost în comă indusă, tocmai pentru ca doctorii să poată să se lupte cu problemele apărute.

Estera Onoriu a declarat faptul că nepotul ei, Daniel, s-a trezit din comă după 55 de zile. Mai mult, aceasta a dezvăluit care au fost primele cuvinte ale pilotului atunci când a deschis ochii.

A făcut Dumnezeu o minune și îi mulțumim Lui. Nepotul meu, Daniel Onoriu, s-a trezit astăzi, după 55 de zile de comă. Ieri am primit vestea de la medici să ne pregătim de ce e mai rău. Analizele lui erau mai normale, însă resursele erau ajunse la capăt.

Astăzi am primit vestea: Daniel s-a trezit, a început să miște buzele, să încerce să vorbească. A chemat asistenta care l-a îngrijit și a cerut să vină familia să-l vadă. Prima lui întrebare a fost: «De cât timp sunt în spital?».

Ăsta e semn pentru noi că mintea lui e încă întreagă, că Dumnezeu a făcut vindecarea lui pe toate planurile. În urma acestei septicemii extraordinar de complicate, medicii se așteptau să fie multe sechele. Mulțumim lui Dumnezeu că lucrurile sunt spre foarte bine”, a spus Estera Onoriu, „la emisiunea „Exclusiv VIP”, de la Prima TV.

Cei doi copii i-au mulțumit lui Dumnezeu pentru minune

Andreea Onoriu a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare după ce tatăl ei s-a trezit din comă.

MINUNEA TATALUI MEU CERESC ESTI TU, TATAL MEU DE PE PAMANT!!! ❤️
Astazi, cu inima plina de bucurie vreau sa va spun ca dupa 55 de zile i-am auzit glasul tatalui meu!!
Va multumesc pentru interesul vostru fața de tatal meu, imi pare rau ca nu v-am putut da mai multe informatii despre starea lui de sanatate pana acum dar am asteptat minunea Domnului in dreptul lui.”

Consti Onoriu, fiul pilotului, a postat și el un mesaj prin care îi mulțumește lui Dumnezeu pentru minune.

ii multumesc lui Dumnezeu ca tatal meu s-a trezit din coma! ❤️❤️🙏🏼 Daniel Onoriu”