Primele transferuri pregătite de Adrian Mutu la FC U. Craiova. Venirea „Briliantului” s-ar fi perfectat astăzi

Gabriel Peneș / 25.05.2021, 20:14
Primele transferuri pregătite de Adrian Mutu la FC U. Craiova. Venirea „Briliantului” s-ar fi perfectat astăzi

Primele transferuri pregătite de Adrian Mutu la FC U. Craiova. Venirea „Briliantului” s-ar fi perfectat astăzi, iar tehnicianul deja schițează planul lotului cu care va ataca sezonul din Liga 1. Printre jucătorii vizați se află deja două nume „grele”.

Primele transferuri pregătite de Adrian Mutu la FC U. Craiova

„Mutările” antrenorilor par a fi complicate, dar scurte, ca rezolvare. Primele transferuri pregătite de Adrian Mutu la FC U. Craiova. Venirea „Briliantului” pe banca echipei oltene s-ar fi perfectat astăzi, după cum a anunțat sport.ro. Mutu și-a arătat intenția de a părăsi naționala U21, nedorind să semneze un nou contract cu FRF. Fostul internațional și-a dorit, cu orice preț, să antreneze o echipă de club, dar nu una oarecare. Așa s-a ajuns la varianta CFR Cluj, mai ales și datorită prieteniei pe care Mutu o are cu patronul campioanei, Nelu Varga.

Însă, brusc, a apărut „soluția Craiova”. „Craiova lui Mititelu”, adică, abia promovată în Liga 1. Surprinzător și ca un trăznet, Eugen Trică, tehnicianul care a reușit promovarea, a fost pus pe liber. Mutare menită să elibereze locul tocmai pentru Adrian Mutu, cu a cărui numire a fost de acord și seniorul Mititelu, aflat în închisoare într-un dosar de evaziune fiscală. Însă recenta vânzare a unor terenuri a adus în conturile familiei Mititelu suficiente milioane de euro ca să-și permită să transforme și echipa într-una competitivă pentru Liga 1. Începând cu antrenorul.

Primele transferuri pregătite de Adrian Mutu la FC U. Craiova. Venirea „Briliantului” s-ar fi perfectat astăzi
Primele transferuri pregătite de Adrian Mutu la FC U. Craiova. Gicu Grozav este printre primii jucători vizați de „Briliant”

Venirea „Briliantului” s-ar fi perfectat astăzi

Marți, la DigiSport, jurnalistul Dan Filotti a anunțat că „Mutu e la Craiova, cu Gicu Grozav. Sunt deja acolo”. „Briliantul” se pare că s-a pus deja pe treabă, chiar dacă înțelegerea cu Mititelu junior încă nu s-a pecetluit și prin propria semnătură. Iar primul ales pentru schimbarea lotului ar fi Gicu Grozav (30 de ani), fost internațional, cu 29 de convocări în echipa tricoloră.

Grozav a retrogradat la finalul acestui sezon cu maghiarii de la Diosgyor și va deveni liber de contract în această vară. Nepotul lui Cornel Țălnar a fost golgheterul echipei, cu opt goluri în campionat și două în Cupă. Unirea Alba Iulia, Universitatea Cluj, Petrolul și Dinamo sunt echipele din România pentru care a evoluat Gicu Grozav. Extrema stângă a cucerit și o Cupă a Belgiei, pe vremea în care juca la Standard Liege, dar și o Cupă a României, cu Petrolul.

Un alt jucător vizat de Adrian Mutu pentru FC U. Craiova, ar fi Raul Rusescu. Atacantul de 32 de ani își termină contractul cu Academica Clinceni la finalul play-off-ului. Rusescu are deja în palmares 3 titluri de campion, 2 cucerite cu FCSB, iar unul cu Unirea Urziceni. Rusescu se poate lăuda și cu o Europa League, fiind în lotul Sevillei, învingătoare în 2014.