Primul nume nou care soseşte la Inter Milano în această vară: fiul legendei din 2010 va fi antrenat de Cristi Chivu

PLAYSPORT 28.05.2026, 14:00
Primul nume nou care soseşte la Inter Milano în această vară: fiul legendei din 2010 va fi antrenat de Cristi Chivu

Inter este tot mai aproape să-l readucă pe Aleksandar Stankovic la Milano, după sezonul excelent făcut de mijlocaş la Club Brugge. Fotbalistul de 20 de ani a efectuat astăzi vizita medicală alături de staff-ul nerazzurrilor, primul pas înainte ca italienii să activeze clauza de răscumpărare.

Aleksandr, fiul lui Dejan Stankovic, revine pe San Siro şi are şanse mari să devină un jucător important

Fiul fostului mare jucător al lui Inter, Dejan Stankovic, a crescut în academia clubului milanez, la fel ca fratele său, Filip. După o experienţă sub formă de împrumut la FC Luzern, Aleksandar a fost cedat vara trecută la Club Brugge pentru 9,5 milioane de euro.

Inter a insistat însă, în momentul negocierilor, să păstreze o clauză de buy-back accesibilă, convinsă că mijlocaşul va progresa rapid în Belgia. Pariul s-a dovedit inspirat. Stankovic a devenit unul dintre oamenii importanţi ai lui Club Brugge, bifând 55 de meciuri în toate competiţiile, cu nouă goluri şi cinci pase decisive.

Potrivit presei din Italia, revenirea sa la Milano este acum foarte aproape. Clauza de răscumpărare este de 23 de milioane de euro în această vară şi ar creşte la 26 de milioane de euro dacă Inter ar amâna mutarea până în iunie 2027.

Practic, după suma încasată anul trecut, Inter ar urma să plătească o diferenţă de aproximativ 14 milioane de euro pentru a-l readuce pe Stankovic. Mijlocaşul ar urma să intre în planurile lui Cristian Chivu pentru sezonul viitor.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622