”Probabil că făceam otită”! Mirel Rădoi se pregătește intens de duelul cu Ronaldo

Pintilie Iosif 24.01.2023, 16:17
”Probabil că făceam otită”! Mirel Rădoi se pregătește intens de duelul cu Ronaldo

Mirel Rădoi nu a stat mult fără echipă, semnând cu Al Tai, din Arabia Saudită, la doar câteva săptămâni după despărțirea de Universitatea Craiova.

Fostul selecționer ajunge la o echipă unde au mai fost antrenori români în ultimii ani: Claudiu Niculescu (2019), Liviu Ciobotariu (2018) ori Doru Isac (2012-2013).

Mirel Rădoi, despre viitorul duel cu Ronaldo

Una din provocările de care va avea parte Mirel Rădoi în Arabia Saudită va fi duelul cu Cristiano Ronaldo, din finalul acestui sezon. Fostul selecționer a vorbit desprea acest meci, fiind fericit că se va duela cu atacantul portghez din postura de antrenor-jucător, și nu direct din teren.

„Până atunci (n.r.: până la meciul cu echipa lui Cristiano Ronaldo, Al-Nassr), mai sunt o grămadă de partide, dar mă bucur că îl prind ca antrenor și că nu l-am prins ca jucător, ca adversar, pentru că probabil că îmi făcea otită”, a spus Mirel Rădoi.

Ce spune Mirel Rădoi despre contractul cu Al Tai?

Imediat după ce a semnat contractul, Mirel Rădoi a revenit în țară, pentru a finaliza pregătirile impuse de mutarea în golf. Pe aeroport, el a vorbit cu jurnaliștii despre noua lui echipă.

Rădoi a recunoscut că există contact între el și clubul de pe locul 9 din clasamentul saudit de mai multe luni, încă de dinaintea ajungerii la echipa națională.

Pentru Rădoi, va fi prima experiență de antrenor principal din afara României, după ce le-a mai pregătit pe FCSB și Universitatea Craiova, dar și echipa națională, respectiv naționala de tineret.

„O nouă aventură, dar nu era o surpriză pentru că de luni de zile am tot avut contacte, chiar și înainte de perioada echipei naționale mari, după ce am avut acel mandat la naționala de tineret. După aceea, chiar și când am fost la Universitatea Craiova.

Dar în momentul în care sunt angrenat într-un proiect, merg până la capăt dacă mi-am dat cuvântul, dat cel puțin până când simt că nu mai pot să aduc un plus. Au existat mai multe contacte în această perioadă, nu am vrut imediat să mă duc la prima ofertă după despărțirea de Craiova, pentru că lucrurile nu erau clare nici pentru mine, trebuia să reflectez puțin asupra a ceea ce s-a întâmplat la Craiova, ce am făcut bine, ce am făcut rău.

Numai bine au venit și sărbătorile de iarnă, am putut să stau mai mult cu familia și să încerc să aleg următoarele destinații. Negocierile nu au durat foarte mult, pentru că mi-a plăcut proiectul.

În momentul în care am fost sunat și am avut o discuție prin videoconferință cu președintele, în 7, 8, 10 minute maximum s-a terminat totul, pentru că le-am spus ce îmi doresc eu de la o echipă. Dar în mare, ideile au fost cam la fel. Și a fost o chestiune ușor de pus la punct”, a spus Mirel Rădoi la revenirea în țară.

Urmăriți Playsport.ro și pe