Oțelul Galați a terminat la egalitate, vineri, pe teren propriu, scor 0-0, împotriva celor de la Farul Constanța, într-o partidă din ultima etapă a play-out-ului Superligii. După meci, Denis Alibec a făcut primele declarații referitoare la evoluția echipei.
Astfel, gruparea lui Balint încheie play-out-ul pe locul secund, cu 35 de puncte, fiind la un punct distanță de Hermannstadt, care însă are un meci mai puțin disputat. Farul se află pe poziția a treia în play-out, cu 31 de puncte, însă riscă să fie depășită de Petrolul și UTA Arad.
”Să vedem ce se va întâmpla la Ploieşti. Noi am venit să câştigăm, am încercat, am jucat fotbal mult mai bine decât în ultimele meciuri. Nu am reuşit să mâncăm, acum suntem la mâna celor două echipe.
Am avut mai multe (n.r. probleme sezonul ăsta). Am luat goluri foarte multe, nu am reuşit să marcăm, nu am creat ocazii foarte multe cum făceam în trecut. A fost un an prost, per total. S-ar putea să salvăm ceva cu acest baraj de Europa. Un an prost pentru noi, nu am reuşit să intrăm în play-off. Asta ne-a demoralizat aşa. Era obiectivul principal.
Dar este important că am rămas în Liga 1, am avut emoţii foarte mari în acest play-out, care este mai greu decât play-off-ul. Meciurile sunt foarte grele, toată lumea se apără. Este doar un meci cu fiecare echipă, toţi dau 100%.
La anul trebuie să începem bine, să ne recăpătăm identitatea fotbalistică. Să pasăm, să avem posesie, să controlăm noi meciul aşa cum o făceam înainte. Multe echipe ne-au dominat sezonul acesta şi asta nu ne stă în caracter
Trebuie să fac un control, m-a înţepat genunchiul. Nu ştiu ce s-a întâmplat. A fost o fază în care am alunecat în a doua repriză şi am simţit o înţepătură la genunchi. Mâine voi face un control, sper să nu fie nimic grav”, a declarat Denis Alibec.