Probleme pentru Neymar după ce Conor McGregor i-a transmis un mesaj clar starului de la PSG

Bădulescu Silvian / 05.01.2022, 10:01

Conor McGregor își pregătește revenirea în UFC. Primul adversar al acestuia ar putea fi Charles Oliveira, luptător care deține centura la categoria ușoară.

Neymar, „țintă” colaterală a lui McGregor

Luptătorul a transmis un mesaj amenințător brazilianului, în stilul său caracteristic, dar victimă colaterală în această „confruntare” este și Neymar, fotbalistul celor de la Paris Saint-Germain, cel care pare atacat din toate părțile în ultima vreme.

McGregor a postat pe contul personal de Instagram o „poveste” (story) cu o fotografie în care apar cei doi, Neymar și Oliveira, alături de centura pe care irlandezul speră s-o cucerească. Luptătorul a postat și descrierea „Smoke the two of these”, în traducere liberă fiind „Îi linșez pe ăștia doi!”.

Deși se cunoaște modul în care McGregor obișnuiește să își amenințe potențialii sau viitorii adversari din cușcă, de această dată, el a ales să-l includă „în aceeași oală” și pe Neymar. În acest moment, nu se cunoaște vreun conflict între cei doi. Bineînțeles, amenințarea lui McGregor pentru Neymar, cel mai probabil, nu este reală, ci mai degrabă un mod de a încerca intimidarea lui Oliveira, pentru a-l face pe acesta să accepte un meci cu centura pe masă.
Pe de altă parte, această „amenințare” reprezintă un nou scandal în care Neymar, voit sau nu, a fost implicat în ultima perioadă. Ghinionul se ține scai de fotbalistul brazilian, aflat în recuperare în acest moment.

Transformare uluitoare în doar câteva luni

Pe contul personal de Instagram, cel poreclit „The Notorious” a publicat mai multe fotografii cu noul său aspect. Este unul total diferit față de cel cu care a obșinuit de-a lungul carierei sale. McGregor a pus foarte multă masă musculară în decurs de doar câteva luni, ceea ce-l face un adversar și mai puternic decât era inițial.

Cariera acestuia cuprinde lupte în circuitul de MMA (Arte Marțiale Mixte), unde are 28 de partide, dintre care 22 câștigate (19 prin knock-out) și 6 pierdute (2 prin knock-out). De asemenea, acesta a debutat și în UFC (Ultimate Fighting Championship), unde activează din 2013. El și-a făcut un nume, dar și o avere impresionantă, prin intermediul acestor sporturi.

Un episod foarte cunoscut în reprezintă și singurul meci la profesioniști în circuitul de box. Pe 26 august 2017, după o promovare pe măsură, multe tatonări și o recompensă financiară pe măsură, a avut loc meciul de box dintre Connor McGregor și Floyd Mayweather Jr. Per total, Mayweather a câștigat aproximativ 280 de milioane de dolari, iar McGregor 130 de milioane, pe când partida a fost câștigată, prin knock-out, de Mayweather, în runda a 10-a.