Monica Niculescu, Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse, Ana Bogdan şi Irina Begu sunt înscrise pe tabloul principal de dublu de la Australian Open. Dintre cele cinci românce, Jaqueline Cristian, Ana Bogdan şi Irina Begu vor debuta în turul 1 și în turneul de simplu. Primul Grand Slam al anului se dispută între 16 și 29 ianuarie 2023.
Încep emoțiile pentru iubitorii tenisului. Se ridică cortina la Australian Open, iar România este una dintre țările cel mai bine reprezentate. Fără Simona Halep, care așteaptă verdictul în cazul de dopaj în care a fost implicată, tenisul românesc speră alături de Irina Begu, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian sau Patricia Țig. Celor cinci li se vor alătura la probele de dublu și Monica Niculescu și Gabriela Ruse.
Turneul de la Melbourne va debuta luni dimineață. Primele care vor intra în scenă sunt Jaqueline Cristian și Ana Bogdan. Românii vor avea emoții și la partidele de dublu. Ba, chiar vom avea o partidă cu jucătoare din țara noastră de ambele părți ale fileului.
Luni, 16 ianuarie:
Jaqueline Cristian (161 WTA) – Jessica Pegula (3 WTA), ora 02:00
Ana Bogdan (63 WTA) – Anna Bondar (81 WTA), după ora 05:30
Marți, 17 ianuarie:
Sorana Cîrstea (42 WTA) – Yulia Putintseva (47 WTA), după ora 05:30
Patricia Țig (777 WTA) – Shuai Zhang (22 WTA), după ora 06:00
Irina Begu (30 WTA) – Elizabeth Mandlik (129 WTA), după ora 07:30
În absența Simonei Halep, Irina Begu va încerca să țină sus moralul românilor care vor sta cu ochii pe partidele de la Australian Open. Begu a vorbit despre necazul prin care trece Halep, după ce a fost depistată pozitiv cu roxadustat, o substanță interzisă de WADA.
„Întotdeauna am fost atentă. Cred că asta e cea mai mare frică a unui sportiv. Încerc să verific toate medicamentele, toate suplimentele pe care le iau și să evit o astfel de problemă.
În general, trimit la anti-doping prospectul sau suplimentul pe care urmează să îl iau și primesc acordul din partea lor, dacă este în regulă. Mai am și doctorul meu din Germania, cu care lucrez, iar el îmi dă suplimentele care sunt conforme. E important să verificăm, să fim atente când deschidem o sticlă de apă, unde o lăsăm.
Întotdeauna când deschid o sticlă și părăsesc încăperea, iar sticla nu a fost urmărită sau în preajma echipei mele, nu mai beau din acea sticlă”, spunea Begu pentru ProArena.