În această seară, la ora 21:00, pe stadionul Steaua, are loc meciul amical dintre România și Liechtenstein, însă atmosfera nu este doar despre fotbal.
Numeroși suporteri, flancați de forțe de ordine, au mărșăluit către stadion scandând „Libertate pentru suporteri” și solicitând presei să le asculte revendicările.
Pe stadion, fanii s-au grupat toți la Peluza Sud a arenei, fiind organizată o singură galerie pentru meciul de azi. Protestul din această seară are legătură cu problemele cu suporterii apărute în ultima vreme în fotbalul românesc, mai exact, dosarul Pyro și multiplele arestări de suporteri.
Conform postărilor pe rețelele de socializare ale diferitelor grupuri de suporteri, mai multe peluze din întreaga țară și-au anunțat prezența la acest meci pentru a protesta împotriva abuzurilor la care sunt supuși și pentru a cere reforme legislative. Printre grupurile participante se numără Sud Steaua, Sud Dinamo, Peluza Nord Rapid, Peluza Latină, Peluza 1 Ilie Oană Petrolul, Peluza Nord Galați, Corvinul Hunedoara, Peluza Marina Farul, Peluza Șepcile Roșii U Cluj, Peluza Vișinie CFR, Peluza Nord Craiova, Peluza Sud Craiova, UTA Arad și Peluza Nord Iași.
Suporterii cer o legislație corectă și benefică pentru toți, care să permită desfășurarea meciurilor de fotbal fără abuzuri din partea forțelor de ordine. Sub mesajul „Liber să fiu Ultra”, aceștia au demarat o campanie comună pentru a schimba percepțiile negative și pentru a combate abuzurile jandarmeriei.
„În lumea fotbalului, suporterii ultras sunt esența pasiunii și devotamentului. Totuși, aceștia sunt adesea percepuți negativ, etichetați pe nedrept și confruntați cu abuzuri din partea autorităților. De aceea, sub mesajul ‘Liber să fiu Ultra’, peluzele ultras din România s-au unit într-o campanie comună pentru a schimba aceste percepții și pentru a lupta împotriva abuzurilor,” se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook AS47 (Asociația Steliștilor 1947).
Campania își propune să reabiliteze imaginea suporterilor ultras, să aducă reforme legislative și să pună capăt abuzurilor jandarmeriei. Organizatorii susțin că este timpul pentru un dialog cu autoritățile pentru a asigura respectarea drepturilor suporterilor și pentru a crea un mediu mai just și mai liber pe stadioane.
Un exemplu al abuzurilor este procesul îndelungat și complicat de contestare a amenzilor și interdicțiilor. Potrivit datelor colectate de suporterii uniți sub „Liber să fiu Ultra”, doar 1 din 12 persoane contestă amenzile sau interdicțiile primite, deși 60% dintre aceste contestații sunt câștigate în instanță. Aceste date arată că mulți suporteri sunt nedreptățiți, neavând resursele sau cunoștințele necesare pentru a-și apăra drepturile.
„Ne dorim solidaritate între toate peluzele ultras și implicarea activă a tuturor suporterilor. Împreună, putem schimba percepțiile și putem crea un mediu mai just și mai liber pentru toți suporterii de fotbal din România,” concluzionează mesajul AS47.
Meciul România – Liechtenstein marchează ultima întâlnire a tricolorilor înainte de participarea la Campionatul European de fotbal, dar pentru mulți suporteri, această seară este și despre lupta pentru drepturile lor și pentru un fotbal mai liber și mai just.