George Pușcaș și Marius Marin sunt foarte aproape de a juca, din toamnă, pe prima scenă a fotbalului italian. Pentru asta, Pisa trebuie să întoarcă rezultatul din turul play-off-ului de promovare, contra celor de la Monza.
Echipa celor doi români a pierdut, manșa tur, în deplasare, la Monza. Pușcaș și Marin au fost titulari, dar niciunul nu s-a remarcat. Gazdele au fost cele care au controlat partida, au și marcat repede, prin Mota. Gytkjaer a făcut 2 la 0, în repriza secundă. Din fericire pentru Pisa, Berra a marcat în prelungiri, iar asta le dă speranțe înainte de returul din 29 mai.
Pisa are nevoie de o victorie cu 1 la 0, pentru a-și asigura promovarea. Mai mult, dacă scorul va fi unul similar, 2 la 1, în favoarea Pisei, nu vor urma prelungiri. Asta pentru că regulamentul din Italia este unul diferit. Acesta spune că, în caz de egalitate, merge mai departe formația clasată mai bine în sezonul regulat. Pisa a terminat pe 3, iar Monza pe locul 4. Astfel, echipa celor doi români ar avea avantaj și în caz de egalitate, încă o șansă în plus pentru o promovare importantă.
După barajul din Italia, cei doi se vor prezenta la lotul României, unde au fost convocați de Edi Iordănescu
PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga | Cehia, 15/0), Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 0/0).
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 6/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 16/2), Adrian Rus (Fehervar | Ungaria, 12/0), Iulian Cristea (FCSB, 3/0), Virgil Ghiță (KS Cracovia | Polonia, 1/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo | Italia, 71/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 9/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 23/1), Mario Camora (CFR Cluj, 7/0), Marius Ștefănescu (Sepsi OSK, 0/0).
MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (Rakow Czestochowa | Polonia, 5/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray | Turcia, 22/3), Darius Olaru (FCSB, 3/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K. | Turcia, 52/6), Sergiu Hanca (KS Cracovia | Polonia, 5/0), Florin Tănase (FCSB, 11/1), Octavian Popescu (FCSB, 2/0), Nicolae Păun (Sepsi OSK, 0/0), Valentin Mihăilă (Atalanta | Italia, 7/1), Alexandru Mitriță (PAOK Salonic | Grecia, 17/3), Alexandru Crețu (Universitatea Craiova, 5/0), Răzvan Marin (Cagliari | Italia, 37/2), Marius Marin (Pisa | Italia, 3/0).
ATACANȚI: Denis Alibec (Atromitos | Grecia, 23/2), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 15/1), George Pușcaș (Pisa | Italia, 27/8).
4 iunie 2022
Finlanda – Bosnia și Herțegovina 19:00
Muntenegru – ROMÂNIA 21:45.
7 iunie 2022
Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA 21:45
Finlanda – Muntenegru 21:45.
11 iunie 2022
Muntenegru – Bosnia și Herțegovina 16:00
ROMÂNIA – Finlanda 21:45.
14 iunie 2022
Bosnia și Herțegovina – Finlanda 21:45
ROMÂNIA – Muntenegru 21:45.
23 septembrie 2022
Bosnia și Herțegovina – Muntenegru 21:45
Finlanda – ROMÂNIA 21:45
26 septembrie 2022
Muntenegru – Finlanda 21:45
ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 21:45