Valeriu Răchită, fostul jucător al lui Gigi Becali, a petrecut câteva zile în Correa de Nord. Acolo, el a mâncat carne de câine fără să-și dea seama. La fel s-a întâmplat și cu bunul său prieteni, Florin Răducioiu. Ce probleme a întâmpinat fostul jucător de fotbal la câteva minute distanță, aflați din paragrafele de mai jos.
Valeriu Răchită a mâncat pentru prima dată carne de câine la 52 de ani. Fostul fundș al Stelei a oferit detalii cutremurătoare despre experiența prin care a trecut în Coreea de Nord, acolo unde a fost alături de naționala olimpică a României.
Fostul jucător de fotbal a recunoscut că el și Răducioiu au făcut foamea în Correa de Nord. La un moment dat, cei doi au ajuns într-o zonă în care nu exista niciun fel de magazin. Era o foame cumplită, după cum spune chiar Valeriu Răchită.
Am fost coleg cu Răducioiu la naționala olimpică. Am fost în generație cu el și Stănici (n.r.- Constantin) și nu foarte multă lume a ajuns în Correa de Nord.
Noi am ajuns în Coreea de Nord pe vremea lui Kim Ir Sen, în 1987. A fost cea mai tare experiență din viața mea. Am zburat de la București la Moscova, de la Moscova la Novosibirsk, de la Novosibirsk la Irkuțk și de la Irkuțk la Phenian.
Am ajuns într-o altă lume. M-a șocat faptul că nu exista niciun fel de magazine, nu exista nimic, era o foame cumplită. Am mâncat, cât am stat acolo, vreo 3 săptămâni, numai orez cu pâine și niște fructe care erau un fel de prune mai mari”, a declarat Valeriu Rpchită, într-o intervenție la GSP Live.
Vivi Răchită a mărturisit că îi era atât de foame, încât nu ar fi refuzat nimic. Problema este că atunci când au călătorit cu trenul li s-a dat câte un bol cu bucățele de carne aflate într-un sos roșiatic. Atât el, cât și Răducioiu au mâncat fără să întrebe ce se află în castroane. Mare le-a fost mirarea când au aflat că au servit carne de câine.
Într-o deplasare cu trenul de lemn, trebuia să jucăm în altă localitate, iar în acel vagon căruia noi îi spunem vagon restaurant ne-au fost aduse niște boluri cu niște bucățele de carne într-un sos roșiatic.
Nouă ne era foame foarte rău și am mâncat cu orezul ăla, cu sosul ăla. Eram înnebuniți. După aceea, translatorul ne-a spus, în franceză, pentru că nu vorbea română, că a fost carne de «le chien».
Răducioiu, care era lângă mine, îmi zice: «Ce a zis, Vivi?» «Că e de câine» Imediat s-a dus la toaletă. A vomitat și mațele din el, săracul.
Radu era mai sensibil așa. Avea o viteză extraordinară, dar era mai sclifosit așa”, a adăugat Valeriu Răchită.