Rafa Nadal nu va juca la Roland Garros. Anunțul trist făcut de spaniol

Iosif Pintilie 18.05.2023, 08:35
Rafa Nadal nu va juca la Roland Garros. Anunțul trist făcut de spaniol

Rafael Nadal ratează un turneu important. Din cauza accidentării de care suferă de ceva timp, va rata al doilea Grand Slam al anului.

Fără Nadal la Ronald Garros

Ibericul ratează șansă de a juca la turneul favorit: Roland Garros. Acesta a anunțat că accidentarea nu îi va permite să joace la Paris.

„Săptămânile trec, iar eu aveam iluzia că voi putea juca în turnee care sunt cele mai importante din cariera mea, precum Monte Carlo, Barcelona, Madrid, Roma, Roland Garros.

Accidentarea nu s-a vindecat încă și nu știu ce trebuie să fac pentru a putea concura. Mă antrenam, dar acum am decis să schimb puțin direcția, să urmez un alt tratament și să vedem dacă lucrurile se îmbunătățesc pentru a încerca să ajung la următorul eveniment.

Nu pot oferi termene pentru că nu știu. Așa stau lucrurile acum!”, a declarat Rafael Nadal.

Rafael Nadal nu a ratat nicio ediție a Roland Garros din 2005 până în prezent. Singurul an în care nu a jucat pe zgura din Paris a fost 2020, când turneul a fost oprit din cauza pandemiei.

Nadal are 14 trofee câștigate la Paris, acesta fiind de departe turneul său de Grand Slam preferat. Existau speculații cum că ar urma să rateze prezența la turneul din capitala Franței încă de când a anunțat că nu va juca la Roma.

„Deși am sesizat o îmbunătățire în ultimele zile, deja sunt multe luni de când nu am putut să mă antrenez la un nivel înalt, procesul de readaptare are ritmul lui și nu am altceva de făcut decât să accept asta și să continui să muncesc.

Îmi pare rău să vă anunț că nu voi putea participa la turneul de la Roma. Știți foarte bine cât de tare mă doare că ratez încă unul dintre turneele care mi-au marcat cariera și pe mine personal și toată susținerea și dragostea fanilor mei italieni”, spunea Nadal, acum două săptămâni.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622