Costel Gâlcă a susținut o conferinţă de presă înaintea duelului cu CFR Cluj, pe teren propriu, luni, de la ora 20:30, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii României.
Antrenorul echipei giuleștene a oferit detalii despre situația lotului pe care îl are sub comandă și a tras un semnal de alarmă pentru jucătorii săi.
”E ultima noastră şansă să ne batem pentru un loc de cupă europeană, trebuie să facem un joc solid. Întâlnim o echipă în formă, care a crescut de la meci la meci. E greu să îi desfaci, să ajungi la poarta lor, e o echipă bine organizată. Îmi doresc să avem acţiuni de atac şi să fim pragmatici.
E important pentru noi să avem echilibru, personalitate, să demonstrăm că putem să luptăm pentru un loc de cupă europeană. Nu e uşor, ne puneam speranţa în meciul cu Dinamo că putem reveni, dar n-a fost aşa.
(n.r. Aţi pierdut vestiarul?) Din punctul meu de vedere, nu. Sunt jucători care cedează, apar frustrări, dar asta nu. Am avut foarte mulţi accidentaţi, avem şi acum şapte, şi asta a influenţat jocul nostru când găsisem echilibru la mijlocul terenului.
L-am pierdut pe Vulturar. Dar asta e, am căutat soluţii să continuăm. Aioani se va antrena şi vom vedea, ne dorim foarte mult, şi la meciul cu Dinamo ştiam, e foarte important pentru noi.
E frustrare mare pentru că nu câştigi, de patru meciuri nu câştigăm. Toţi o avem, dar trebuie să ne ridicăm. (n.r. Despre Daniel Pancu) Sunt ambiţii mari, fiecare antrenor, mai ales unul care a petrecut o perioadă la Rapid, îşi doreşte să câştige.
Trebuie să facem grup, să ne ridicăm, să ne dorim mult mai mult ca să câştigăm acest meci. Nu trebuie să facem un joc spectaculos, trebuie să fim pragmatici.
(n.r. Aţi avut discuţii cu domnul Şucu?) Nu, Marius (n.r. Bilaşco) şi Mauro (n.r. Pederzoli) sunt la bază în fiecare zi, vorbesc cu ei, cu domnul Şucu n-am vorbit”, a declarat Gâlcă, la conferinţa de presă.