Rapid face valuri și în Europa! Campioana din „Liga Florilor” a câștigat dramatic cu Storhamar

Robert Zanfir 23.10.2022, 17:31
Rapid face valuri și în Europa! Campioana din „Liga Florilor” a câștigat dramatic cu Storhamar

Rapid Bucureşti a învins, duminică, formaţia norvegiană Storhamar Elite, scor 27-25 (14-15). Meciul din grupa B a Ligii Campionilor s-a jucat în Sala Polivalentă din București, într-o atmosferă incendiară.

Din Liga Florilor, în Liga Campionilor! Rapidistele nu au ținut cont de diferența de ștaif dintre cele două competiții. Au luat pe sus toată Europa și rămân neînvinse și după al șaselea meci. Bucureștencele au avut misiunea grea cu vicecampioana Norvegiei. Storhamar a condus prima parte a partidei și a intrat în avantaj la cabine (14-15).

Rapid face valuri și în Europa! Victorie dramatică cu Storhamar

Repriza a doua a fost una de vis pentru giuleștence. Campioana României nu le-a permis norvegiencelor să se detașeze la două goluri diferență, iar finalul a fost unul dramatic. Împinse de la spate de fani, jucătoarele lui Carlos Viver s-au impus în cele din urmă cu două goluri diferență.

Rapid adună 10 puncte din șase meciuri și se menține pe locul 2, la egalitate cu liderul Gyor.

Următoarea partidă a Rapidului va fi chiar cu Gyor. Meciul este programat pe 3 decembrie, după pauza datorată Campionatului European din Slovenia, Macedonia și Muntenegru.

Pentru Rapid au marcat Jennifer Maria Gutierrez Bermejo 6 goluri, Alexandra Badea 4, Eliza Buceschi 3, Sorina Grozav 3, Irene Espinola Perez 3, Alicia Fernandez Fraga 3, Ainhoa Hernandez Serrador 3, Marta Lopez Herrero 1, Lorena Ostase 1.

Golurile echipei norvegiene au fost reuşite de Tina Abdula 6, Maja Jakobsen 6, Anniken Obaidli 5, Mia Zschocke 3, Susanne Liberg Amundsen 2, Ane Cecilie Hoegseth 1, Marie Johanna Elinore Johansson 1, Olivia Linnea Josephine Lofqvist 1.

Au arbitrat bosniacele Tatjana Prastalo şi Vesna Balvan, iar delegat EHF a fost Ayberk Dilmen (Turcia).

Rapid, locul 2 în Grupa B a Ligii Campionilor

În etapa a VI-a a grupei B s-au mai jucat meciurile Gyor ETO – Buducnost 32-19, Metz – Lokomotiva Zagreb 38-13 şi Kastamonu – Team Esbjerg 27-43.

În primele partide din grupa B, campioana României a obţinut rezultatele: 31-27 cu Lokomotiva Zagreb, 32-32 cu Metz Handball, 33-26 cu Kastamonu Belediyesi GSK, 34-32 cu Team Esbjerg şi 30-30 cu Buducnost.

Primele două clasate ale grupei se califică direct în sferturi, iar locurile 3-6 se califică în optimi.

Clasament Grupa B:

1. Gyori Audi ETO KC 10 puncte (+60)
2. CS Rapid Bucureşti 10 (+15)
3. Metz Handball 9
4. Team Esbjerg 8
5. Buducnost BEMAX 5
6. Storhamar Handball Elite 4
7. Kastamonu Belediyesi GSK 2
8. Lokomotiva Zagreb 0

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622