Răspunsul lui Dan Petrescu după ce Gică Hagi și Gică Popescu au refuzat să meargă la Ucraina – Macedonia. După scandalul prrovocat de invitațiile emise de Federație, cei doi lideri ai Generației de Aur n-au mers și la al doilea meci de pe Arena Națională. Dacă Regele a ales să vadă partida la televizor, în schimb Dan Petrescu a dorit să fie prezent pe stadion.
Fostul antrenor al CFR-ului a asistat la victoria Ucrainei în fața Macedoniei de Nord. Bursucul a luat loc la tribuna a doua, printre suporteri.
Petrescu a refuzat să comenteze pe marginea ultimului conflict dintre conducerea FRF și foștii mari jucători. Cu toate acestea, antrenorul s-a simțit foarte bine între suporteri și a gustat spectacolul fotbalistic.
Mă simt foarte bine aici, este soare, o vreme bună de fotbal. Și eu am fost fan, la vremea mea, mi-era dor să văd un meci din postura de suporter. Iar suporterii din Macedonia sunt extraordinari, a declarat Dan Petrescu jurnalistului Ovidiu Ionescu.
Ucraina s-a impus cu 2 la 1, iar adversara României din preliminariile pentru Campionatul Mondial, Macedonia de Nord, este ca și eliminată de la turneul final. Chiar dacă suporterii naționalei din Balcani l-au impresionat, Bursucul a recunoscut superioritatea echipei lui Shevchenko. „Au fost mai buni, au meritat să câștige” a concluzionat omul care a luat trei titluri consecutive cu CFR Cluj.
Deși s-a bucurat de un meci cu multe faze de poartă, Petrescu a avut și un regret. În locul Ucrainei sau Macedoniei, pe teren putea să fie naționala lui Mirel Rădoi. România mai așteaptă prezența la un nou turneu final.
Este bine că am văzut un meci frumos, avem fotbal de calitate. Dar este trist că stăm între alți suporteri, este trist la Euro, fără România, a recunoscut Dan Petrescu
Bursucul ar fi putut să conducă el pe tricolori la Euro 2020. Antrenorul ar fi fost căutat de către șefii de la FRF, înaintte să fie instalat Cosmin Contra. Tocmai se terminase mandatul germanului Daum, iar Răzvan Burleanu avea nevoie de o lovitură de imagine, dar și de rezultate. Deși era tentat de acest post, la care visează de când s-a apucat de antrenorat, Petrescu a refuzat. Se afla în plină campanie cu CFR Cluj și nu a dorit să lase munca neterminată.