Răzvan Lucescu poate rămâne fără Fernando Varela. Ce se întâmplă cu acesta, după conflictul cu cei din conducerea echipei

Bădulescu Silvian / 20.12.2021, 13:29
Răzvan Lucescu poate rămâne fără Fernando Varela. Ce se întâmplă cu acesta, după conflictul cu cei din conducerea echipei

Fernando Varela a intrat în conflict cu conducătorii lui PAOK Salonic. Acesta este acuzat, indirect, de faptul că știa de transferul fiului său, Gustavo, la Benfica Lisabona.

Benfica Lisabona, una dintre cele mai bune academii din lume

Gustavo Varela, în vârstă de 16 ani, evoluează pe postul de fundaș central și a semnat cu Benfica Lisabona. Portughezii au plătit 100.000 de euro, iar cei de la PAOK se vor alege și cu 10% dintr-un viitor transfer al acestuia.

Conducătorii celor de la PAOK consideră că Fernando Varela ar fi știut de plecarea fiului său la Benfica, dar nu a zis nimic. Gustavo a evoluat la academia grecilor în ultimii cinci ani și este văzut drept unul dintre cei mai promițători tineri jucători din Grecia. Totodată, PAOK i-a pregătit acestuia un contract de fotbalist profesionist, dar tânărul a refuzat.

El a ales ce e mai bine pentru cariera lui, ținând cont că Benfica Lisabona are una dintre cele mai bune academii de fotbal din ultimii ani. În perioada recentă, jucători precum Ruben Dias, Joao Felix sau Bernardo Silva au fost legitimați aici și au plecat mai departe. Toți evoluează acum la echipe mari ale Europei, iar aceștia sunt doar câteva exemple.

Vendettă personală?

Fernando Varela este unul dintre cei mai vechi jucători din lotul lui Răzvan Lucescu. Acesta se află din 2016 la echipa din Salonic, timp în care a bifat 205 meciuri în tricoul alb-negru al echipei. De asemenea, este unul dintre cei mai bine plătiți jucători din lot, dar contractul său nu va fi prelungit, fiind scadent în aceasă vară.

Între Varela și conducătorii echipei s-a discutat despre diminuarea salariului fotbalistului, însă acesta a refuzat din start. Sunt șanse foarte mari ca jucătorul din Capul Verde să rămână liber de contract la sfârșitul stagiunii, în ciuda faptului că revenirea lui Răzvan Lucescu a fost privită ca o posibilă soluție de remediere a situației.

Astfel, familia Varela va părăsi Salonic în această vară. Gustavo Varela va lua drumul Portugaliei, în timp ce pentru Fernando rămâne de văzut unde își va găsi angajament. Este greu de crezut că PAOK îi va rezilia acestuia contractul încă din această vară, ținând cont că jucătorul a fost folosit în 12 etape în actualul sezon.

Cu formația din Palonic, acesta a luat un titlu în stagiunea 2018-2019, precum și patru Cupe ale Greciei (2016-2017, 2017-2018, 2018-2019, 2020-2021).

PAOK ocupă locul al treilea în campionat, la două puncte de AEK Atena și la 13 puncte de Olympiakos, liderul detașat al întrecerii.