Răzvan Marin a fost din nou cel mai bun la Cagliari, dar degeaba. În ciuda eforturilor românului, sarzii au pierdut din nou, pe teren propriu. De data aceasta, Roma lui Mourinho a fost mai bună. Oaspeții au obținut, ce e drept, victoria pe final. Dar asta nu îi va consola pe cei de la Caglair, rămași pe ultimul loc în clasament.
Răzvan Marin a avut o nouă evoluție solidă și a încercat să își împingă colegii către victorie. Românul a fost din nou frustrat de un rezultat negativ al echipei sale. Asta chiar dacă a fost apreciat de către presa din Peninsulă.
Singura consolare pentru Marin este că, dacă va continua să joace așa, nu va mai sta la Cagliari mult timp. Mijlcoașul român s-a remarcat și în fața echipei antrenate de Jose Mourinho. Gazdele chiar au dominat prima parte a meciului, iar Marin a fost la originea multor faze periculoase. Din centrarea lui a ieșit golul sarzilor, iar apoi l-a servit ideal pe Bellanova, dar bara a salvat Roma. Putea fi golul care decidea partida. Așa, romanii au revenit iar Ibanez și Pellegrini au adus victoria oaspeților.
Marin a primit 6,5 din partea ziariștilor italieni, care au apreciat efortul lui. „Singurul care merită notă de trecere, un mijlocaș de calitate care chiar a creat ceva” a fost caracterizarea jucătorului român. Cu doar 6 puncte, Cagliari trebuie să înceapă să câștige, altfel situația va deveni tot mai grea.
Răzvan Marin va fi un element important pentru Mirel Rădoi, în dubla decisivă din noiembrie. România trebuie să bată Islanda și Liechtenstein, ca să fie sigură de locul la baraj. Chiar dacă fotbalistul și selecționerul au avut un duel verbal, după meciul cu Macedonia de Nord, lucrurile s-au rezolvat. Mijlocașul a impresionat cu Armenia și a declarat, în exclusivitate pentru Playsport, că nu concepe să fie alt selecțioenr pe bancă, la baraj
Am vorbit deja cu mai mulți colegi de la națională și vom încerca să îl facem să se răzgândească. O să vorbim cu el și vrem să îi spunem că trebuie să rămânem împreună. Un om cu o personalitate foarte interesantă. Am crescut practic în vestiarul echipei roș-albastre, generația fantastică din 2006, iar el era de bază acolo, a declarat Răzvan Marin