Răzvan Marin, dorit de două formații din Serie A! Fotbalistul român este considerat revelația sezonului în Peninsulă

Mihai Cheles / 21.05.2021, 14:19
Răzvan Marin, dorit de două formații din Serie A! Fotbalistul român este considerat revelația sezonului în Peninsulă

Răzvan Marin, dorit de două formații din Serie A! Presa din Italia anunță că pe adresa clubului Cagliari au sosit mai multe întrebări legate de jucătorii săi, printre care și Răzvan Marin.

Răzvan Marin, dorit de două formații din Serie A! Fotbalistul român este considerat revelația sezonului în Peninsulă

Primii doi jucători despre care s-au cerut informații au fost portarul Alessio Cragno și atacantul brazilian Joao Pedro. Cel de-al treilea este mijlocașul român, Răzvan Marin. Conform TuttoMercatoWeb, fotbalistul este considerat revelația sezonului în Sardinia, iar echipele au început să se aglomereze în jurul său.

După ce s-a vorbit de interesul francezilor de la Olympique Lyon, a venit rândul celor de la Torino și Sampdoria să privească cu jind la fotbalistul român.

Potrivit presei din Italia, pentru moment este doar interes și documentare. Nimic concret. Chiar și așa, președintele celor de la Cagliari, Tomasso Giulini, nu este dispus să lase vreunul dintre cei trei jucători să plece în perioada de mercato.

Pe lista celor de la Olympique Lyon

PS Soccer Management, compania care îl impresariază pe Răzvan Marin, a răspuns la mai multe întrebări pe contul de Instagram. Poate cea mai interesantă întrebare, care a primit și un răspuns pe măsură, a fost:

„Care a fost clubul cu cea mai mare reputaţie care s-a interesat de un jucător român în sezonul curent?”.

Agenția condusă de Pietro Chiodi a răspuns: ”Olympique Lyonnais despre Răzvan Marin”.

Răzvan Marin, dorit de două formații din Serie A! Fotbalistul român este considerat revelația sezonului în Peninsulă
Răzvan Marin, dorit de două formații din Serie A! Fotbalistul român este considerat revelația sezonului în Peninsulă

A lipsit într-o singură etapă din Serie A

Mijlocașul român în vârstă de 24 de ani, Răzvan Marin, a ajuns la Cagliari în vara trecută, de la Ajax Amsterdam. Mutarea s-a realizat sub formă de împrumut, urmând ca acesta să devină definitiv jucătorul lui Cagliari în vara anului 2021. Întreaga afacere – aproximativ 10 milioane de euro.

Începutul aventurii în Sardinia nu a fost deloc una ușoară. A făcut meciuri neconvingătoare, iar mulți „specialiști” îl și vedeau ca și întors în Liga 1. Încet, dar sigur, Marin și-a ridicat nivel de joc, și-a găsit și locul în echipă, iar pe finalul sezonului s-a dovedit unul dintre cei mai importanți jucători din lot.

În acest sezon de Serie A, Răzvan Marin a jucat în 36 de partide, reușind să marcheze trei goluri și să ofere șase pase decisive. A lipsit într-o singură partidă, cu Napoli, deoarece a fost suspendat.

În ultimele șase meciuri jucate pentru Cagliari, Marin a furnizat trei pase de gol și a marcat în alte două rânduri.