Irinel Columbeanu s-a aflat la un moment dat în clasamentul celor mai bogați oameni de afaceri din țara noastră. Fostul soț al Monicăi Gabor deținea la acel moment în jur de 10 milionare de euro, dar acum a ajuns la mila prietenilor.
Vila cu care reușea să impresioneze în trecut doamnele și domnișoarele pe care le cucerea a ajuns în paragină, iar fostul milionar în euro s-a mutat într-un centru de bătrâni. El s-a întristat când a văzut cum arată astăzi stabilimentul și a spus că a incendiat intenționat clădirea.
Irinel Columbeanu a avut parte de mai multe evenimente neplăcute în ultimii ani. Fostul milionar în euro a pierdut toată averea, după ce casa sa a ars ca o torță.
Construcția din Izvorani, care i-a aparţinut omului de afaceri Irinel Columbeanu, a fost curprinsă de flăcări în toamna anului 2020. La câteva luni distanță, fostul om de afaceri a fost dat în judecată de Enel pentru neplata facturilor. El locuia deja în apartamentul în care și-a dus traiul până când a acuzat pierderi de memorie.
Cei de la Enel au câștigat procesul, dar Irinel nu a vrut să achite prejudiciul, mai ales că avea deja mari probleme de ordin financiar.
Pe internet circulă un clip video cu construcția în care a locuit Irinel împreună că manechinul care și-a refăcut viața alături de Mr. Pink și care l-a făcut tată de tată pe fostul milionar.
Din păcate, nu a mai rămas decât statuia sculptorului Sabin Bălașa din vila lui Irinel Columbeanu. Fostul om de afaceri a considerat că cineva a provocat intenționat incendiul ca să mascheze un furt. Această variantă i s-a părut a fi de departe cea mai pauzibilă.
Cu excepția statuii, toate bunurile din casă au ars. Din cauza flăcărilor s-a prăbușit podeaua de sub etajul pe care era postamentul, pe care statea statuia, și atunci s-a dus în apă. Oricum nu avea cum să se distrugă statuia, fiindcă era din fibră din sticlă.
Am primit recent vizita lui Matei, fiul domnului Sabin Bălașa, care și-a adus aminte că statuia era din fibră de sticlă și oricum nu ar fi avut cum să ardă. Am fost vizitat la azil și de domnul Mihai Drăgulescu, care a fost șeful șantierului care a construit casa, și am discutat cu el mai mult despre acest lucru: cum s-a întâmplat oare să ia foc?!
Eu, inițial, aveam o teorie. Deoarece frescele au dispărut, putând fi luate de pe pereți, căci erau niște fresce mobile! Am vorbit cu doamna care este acum proprietara acelei vile și mi-a spus că nu s-au mai găsit respectivele fresce. Nu știu unde au dispărut.
Oricum dacă cineva, cum mă gândisem eu că a fost un foc pus ca să mascheze un furt, dacă ar fi luat acele fresce ar fi trebuit să aibă o casă cam de aceleași dimensiuni. Erau vreo 2000 de metri pătrați construiți, nu mai vorbim de ce era în curtea care avea un hectar, ponton, toate astea au rămas cui este acum proprietarul casei.”, a relatat Irinel Columbeanu, în emisiunea lui Cristi Brancu.
@anastasia_addams888 Dati like daca vreti sa postez si partea a doua cu etajul! #fyp #foryou #foryoupage #irinelcolumbeanu #pentrutine ♬ sunet original – Anastasia Addams