Farul Constanța a câștigat cu 2-1, pe teren propriu, contra celor de la HJK, în prima manșă din play-off-ul Conference League.
După finalul partidei de la Ovidiu, Gică Hagi a fost întrebat despre situația fiului său, aflat în dizgrație la Rangers, însă antrenorul nu a avut foarte multe de adăugat.
Farul Constanța s-a impus cu 2-1 în meciul de la Ovidiu împotriva finlandezilor de la HJK Helsinki. Rivaldinho și Mihai Popescu au punctat pentru români, în timp ce Joona Toivio a marcat pentru oaspeți. La finalul partidei, antrenorul dobrogenilor, Gică Hagi, a fost chestionat în legătură cu ipostaza în care se află fiul său, Ianis. Tehnicianul campioanei din Superliga a închis rapid subiectul.
”Altă întrebare! Altă întrebare”, a spus Hagi, pentru sport.ro.
Presa scoțiană anunță că formația din Glasgow este dispusă să-l cedeze pe Ianis pentru cel puțin 5 milioane de euro, iar Trabzonspor a intrat pe fir. Locul 6 în ultimul sezon din prima liga turcă negociază, în aceste momente, direct cu jucătorul.
Ianis Hagi a prins puțin peste jumătate de oră, în acest sezon, doar în partida de pe 19 august, una jucată de Rangers în compania celor de la Morton. La capătul duelului din Cupa Ligii Scoției, unul câștigat de echipa din prima divizie, scor 2-1, Hagi s-a arătat frustrat de faptul că nu joacă mai mult.
Orice fotbalist își dorește să joace. Cu siguranță sunt dezamăgit de această situație, dar îi respect deciziile antrenorului. Asta nu înseamnă că sunt de acord cu ele, dar le respect, el este antrenorul echipei.Eu sunt un simplu jucător, iubesc fotbalul. Mă antrenez zilnic la sută la sută. M-am întors după o accidentare care m-a ținut un an departe de fotbal. Ei mă cunosc, îmi știu istoria la acest club. Vreau doar să joc”, a declarat Ianis Hagi la finalul meciului cu Morton, conform The Scotsman.