Fostul mare portar al naționalei României, Bogdan Stelea, s-a implicat în scandalul de rasism din Ungaria, în care ”tricolorii” au fost numiți ”țigani”. Cum a reacționat fostul mare sportiv și ce măsuri consideră că ar trebui să fie luate?
După confruntarea dintre România și Ungaria s-a spus că maghiarii ar fi folosit cuvinte rasiste la adresa adversarilor pe toată durata partidei!
Afirmația a fost făcută chiar de căpitanul naționalei U21, Marius Marin. Internaționalul român a postat un mesaj pe rețelele de socializare, din vestiar, la finalul jocului.
Țiganii ăștia, cum ne strigați voi în teren, v-au batut cu 2-1. Hai, România!”, a scris Marin pe contul său de Instagram, alături de o imagine cu apărătoarea sa și cu picioarele obosite după victoria naționalei U21.
Din nefericire, căpitanul ales de Mutu la Euro va lipsi în jocul decisiv al Grupei, contra Germaniei. Mijlocasul central a luat două galbene și nu va putea juca marți seară, la Budapesta, în partida care ne poate trimite în sferturile de finală.
Și Bogdan Stelea, fostul mare portar al României, a reacționat dur după ”tricolorii” au fost numiți ”țigani”. Membrul Generației de Aur nu a vrut însă să dezvolte prea mult subiectul. Chiar și așa, el le-a dat peste nas maghiarilor.
Atât pot ei, atât știu ei despre noi! Ce să mai spun?”, a reacționat Stelea la emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport.
Fostul mare internațional a încercat să se abțină de la prea multe comentarii, mai ales că subiectul este unul sensibil.
Nu vreau să intru într-o astfel de polemică.”, a mai spus Bogdan Stelea, la ProX.
Stelea a vorbit și despre șansele echipei naționale de tineret de a reedita performanța din 2019. El consideră că România U21 e o echipă mai serioasă ca joc și mai solidă decât prima reprezentativă.
Unii dintre fotbaliștii din străinătate joacă. Normal ar fi să joace cât mai mulți. Problema e că nu joacă la un nivel foarte ridicat! Dar e important că joacă. Mihăilă mi-a plăcut cum a jucat, dar ar trebui să rupă ritmul mai des, pentru a destabiliza adversarii. Altfel e previzibil.”, a conchis Stelea.