Dinamo s-a impus miercuri seara, la Galați, cu scorul de 4-1, în fața formației de Liga 3 Sporting Liești, într-un meci din grupa D a Cupei României.
Dinamo a început în forță și și-a construit rapid un avantaj important pe tabelă. Alexandru Musi a deschis scorul în minutul 4, iar arbitrul Mihai Ene a acordat un penalti pentru bucureșteni în minutul 14, după un henț discutabil comis de Matei.
Cătălin Cîrjan a transformat lovitura de la 11 metri un minut mai târziu, iar Musi a reușit dubla în minutul 19. Tot Musi a lovit transversala în minutul 22, după care Dinamo a redus ritmul.
Ultimul gol al bucureștenilor a venit abia în minutul 83, când Hintsa a înscris. Petrișor Voinea a redus din diferență pentru formația din Liga 3, din penalti, în minutul 86, iar Gicu Iordache a trimis două șuturi periculoase spre poarta lui Roșca pe finalul partidei.
Sporting Liești – Dinamo s-a încheiat cu scorul de 1-4, iar elevii lui Nuno Campos au acumulat trei puncte și conduc grupa D a Cupei României.
Tot miercuri, în grupa C, Csikszereda s-a impus în deplasare, cu scorul de 2-0, în fața Gloriei Bistrița.
Nuno Campos s-a declarat mulțumit de seriozitatea arătată de jucătorii săi și a subliniat importanța concentrării într-o partidă de acest fel.
„Știm că aceste meciuri pot fi dificile, dar am fost serioși și ne-am respectat adversarul și competiția. Este important să fii așa, pentru că, dacă echipele adverse încep să prindă încredere, devine greu.
Uneori, este important ca jucătorii care nu evoluează atât de mult să primească minute și să arate ce pot. Lucrăm cu ei, acumulăm experiență și minute, dar obținem și ceea ce ne dorim.
Important este să fii concentrat pe parcursul acestor meciuri. La pauză le-am spus să mențină intensitatea și presiunea. Am făcut un meci bun și am obținut ce doream”, a declarat antrenorul lui Dinamo București.
Nuno Campos a oferit și detalii despre problemele medicale ale lui Cîrjan și Radu, înaintea următoarei partide.
„La Cîrjan a fost doar o contuzie. La Radu trebuie să vedem, pentru că s-ar putea să nu fie la următorul meci, dar vom vedea.
Cunoaștem importanța derby-ului, dar trebuie să ne odihnim, iar de mâine voi vorbi cu jucătorii”, a mai precizat Nuno Campos.
De partea cealaltă, Vasile Savu a considerat că Sporting Liești a avut parte de o seară specială, în ciuda înfrângerii. Antrenorul formației din Liga 3 a vorbit și despre atmosfera creată în Liești și Galați pentru duelul cu liderul campionatului.
„Zic că, în seara asta, indiferent de rezultat, noi am fost câștigători, pentru că am produs o emulație în Liești și Galați. Le-am spus că se întâlnesc rar cu astfel de seri, să joace cu liderul campionatului, iar părerea mea este că Dinamo este cea mai bună echipă din campionat.
Am corectat la pauză cât am putut. În a doua repriză am pus probleme și sunt mulțumit de jucători. Le-am spus să lase emoțiile la pauză. Le-am zis să facă marcaj, să nu mai paseze omul de la unul la altul.
FCSB și Dinamo sunt echipe bune, dar nu mă pot pronunța”, a spus antrenorul de la Sporting Liești, Vasile Savu.