Vinicius jr. a fost convocat la naționala de seniori a Braziliei. Inițial, acesta nu a prins lotul convocat de Tite. El a beneficiat de accidentarea lui Roberto Firmino și se va deplasa alături de lotul „Selecao”.
Vinicius Jr a fost unul dintre cei mai buni oameni ai lui Real Madrid din acest sezon. Surpriză plăcută pentru trupa blanco, extrema stângă a fost un factor decisiv în anturajul echipei, alături de Karim Benzema. În ciuda formei arătate de el, selecționerul Tite nu-l chemase inițial la lot. Brazilianul a aflat, însă, vineri, că va face deplasarea alături de lotul național pentru confruntările cu Columbia și Argentina.
Norocul lui Vini a fost ghinionul lui Roberto Firmino. Fotbalistul legitimat la Liverpool s-a accidentat în meciul din Champions League, contra celor de la Atletico Madrid și a fost ulterior declarat indisponibil. Jucătorul lui Real Madrid se va alătura lotului după partida pe care echipa sa de club o va disputa în compania celor de la Rayo Vallecano, în La Liga. Meciul va avea loc sâmbătă, de la ora 22.00.
Prin prisma impactului pe care l-a avut acesta în stagiunea 2021-2022, dar și prin schimbarea majoră a aportului față de echipă, Vinicius s-a arătat dezamăgit de faptul că nu reușise să primească convocarea pentru partidele din 12 și 17 noiembrie. Însă, atitudinea lui a fost profesionistă și a subliniat faptul că trebuie să muncească și mai mult pentru a-și reprezenta țara în viitor.
Sunt trist, mereu îmi doresc să fiu la echipa națională, dar Tite este un antrenor grozav și alege cum vrea el, dar sunt supărat că trebuie să stau acasă.
Trebuie să muncesc și mai mult, să fac meciuri mai bune, știu că Brazilia are mulți jucători buni, dar, cu tot respectul, vreau să fiu acolo și vreau să fiu important. Știu că va veni momentul potrivit. Sper să joc bine luna asta și să prind lotul în ianuarie” au fost cuvintele lui Vinicius pentru UOL.
15 meciuri, 9 goluri și 7 pase de gol a înregistrat fotbalistul lui Real Madrid în acest sezon. El a fost adus de la Flamengo pentru 45 de milioane de euro și a debutat pentru madrileni în stagiunea 2018-2019. A adunat 133 de partide la echipa de seniori, timp în care și-a trecut în cont 23 de goluri și 30 de pase de gol.
A cucerit campionatul național (2019-2020), Supercupa Spaniei (2019-2020) și Campionatul Mondial al Cluburilor (2018) alături de Real Madrid.