REPORTAJ. Mănuși peste suferință: povestea tulburătoare a portarului iranian Alireza Beiranvand, absent azi de la Mondial după accidentarea groaznică din meciul cu Anglia

Gabriel Berceanu 25.11.2022, 09:18
REPORTAJ. Mănuși peste suferință: povestea tulburătoare a portarului iranian Alireza Beiranvand, absent azi de la Mondial după accidentarea groaznică din meciul cu Anglia

Sub zenitul opulenței și nadirul protestelor de tot felul, în Qatar se joacă fotbal în aceste zile, fotbal de Cupă Mondială. E un turneu al premierelor, dar și unul al indignării. O ediție inedită, contrastantă, provocatoare. Ce rămân aproape mereu la fel, străbătând timpul din 1930 până azi și fixând ADN-ul magiei de Mondial, sunt poveștile oamenilor. Ale fotbaliștilor.

Astăzi, Iranul zdrobit de Anglia se luptă cu Țara Galilor. Portarul titular, Alireza Beiranvand, nu va juca. A suferit o accidentare groaznică în meciul de debut, a încercat să rămână în teren, finalmente a fost schimbat. Comoționat. După o ciocnire teribilă cu propriul fundaș, nasul spart și hemoragie.

De la câmpul cu oi la penalty apărat lui Ronaldo

La 30 de ani, Alireza Beinranvand apără la club pentru Perspepolis Teheran. Sezonul trecut a jucat la Boavista Porto, împrumutat de Anvers din Belgia. A ajuns la 53 de meciuri pentru Iran, a fost prezent și la Mondialul precedent, când i-a apărat penalty lui Cristiano Ronaldo într-un 1-1 istoric!

Un drum pe care doar el ar fi pariat când era copil. Pentru că Alireza s-a născut în Sarab-e Yas, un sat iranian aproape de granița cu Irak. Într-o familie nomadă de ciobani care căutau permanent zone bune de păscut pentru turma de oi. Părinții s-au pprită în Sarab-e Yas cât să nască Alireza, apoi s-au stabilit acolo.

La 12 ani, fiul cel mare al familiei a început să joace fotbal. Tatăl s-a opus. “Mi-a rupt tricoul și mănușile, am apărat de multe ori cu mâinile goale”, mărturisea Beiranvand pentru The Guardian.

Dormea pe străzi pentru fotbal

Dragostea pentru fotbal l-a făcut să fugă de-acasă. Spre Teheran, adolescent singur, cu bani de drum împrumutați de la rude. În autobuzul spre capitala Iranului… un antrenor de fotbal! De la clubul Vahdat Teheran. Dar nu e, încă, un happy-end…. Tehnicianul Hossein Fez i-a spus că îl lasă să se antreneze contra unei sume de bani. De unde așa ceva pentru Alireza?!

Puștiul a început să doarmă pe străzi în Teheran, apoi chiar în fața clubului unde antrena Hossein Fez. Se trezea dimineața cu monede lângă el. Oamenii credeau că e cerșetor. Finalmente, Fez l-a primit la antrenamente. Un coechipier l-a adus să muncească în mica fabrică de confecții deținută de familie. Ca să poată dormi noaptea acolo, în ateliere.

Spălând mașini spre Cartea Recordurilor

A urmat un loc de muncă într-o spălătorie auto. Avea doar 16 ani! Cu fotbalul, s-a mutat în curtea clubului Naft Teheran. Ca să aibă unde dormi noaptea, s-a angajat într-o pizzerie. Ziua lucra, seara primea odihnă acolo. Apoi a devenit măturător în capitala Iranului. Dar a început să strălucească în teren!

Convocat la naționala Under 23, titular la Naft Teheran, în prima ligă. Vin și primele meciuri pentru naționala de seniori a țării sale. În 2016, la 24 de ani, l-a transferat Persepolis, unul din granzii campionatului. Și în același an… a intrat în Cartea Recordurilor! În meciul din preliminarii de Mondial contra Coreei de Sud a aruncat mingea 61 de metri și 26 de centimetri!

Când era copil și avea grijă de turma de oi a familiei, Alireza se juca pe câmp, cu alți copii, Dal Paran. Un fel de “cine aruncă piatra mai departe”, în linii mari.

În loc de epilog

Fotbalistul iranian al anului în 2019. Cel mai bun portar din campionatul intern pentru 4 sezoane consecutive, 2014-2019. Și nu mai puțin de 23 de meciuri fără gol primit din 37 jucate, în sezonul 2017/2018.

Acum doi ani, belgienii de la Anvers au plătit puțin peste 600.000 de euro pentru goalkeeper-ul de 1,94 metri. Cota de piață îi ajungea la 3,5 milioane euro. A stat doi ani, până în această vară, în Europa. S-a întors la Persepolis.

După accidentarea înfiorătoare din meciul cu Anglia, a încercat să rămână în teren. Era obișnuit să fugă doar pentru fotbal, nu de fotbal. După atâția ani fără apărare, ce însemna să mai apere puțin?

A făcut semn că mai joacă. Dar repede s-a clătinat și, cu ochii încețoșați, s-a întins în careu. Măcar aici putea să se liniștească, într-o odihnă de câteva secunde, fără să fie gonit.