Revenirea lui Gică Hagi la Galatasaray, anunțată în Turcia! Există un singur impediment pentru numirea „Regelui”

Mihai Cheles / 29.05.2021, 13:57
Revenirea lui Gică Hagi la Galatasaray, anunțată în Turcia! Există un singur impediment pentru numirea „Regelui”

Revenirea lui Gică Hagi la Galatasaray, anunțată în Turcia! Tehnicianul român are posibilitatea să se întoarcă acolo unde s-a simțit cel mai bine în cariera de jucător, la Istanbul.

Revenirea lui Gică Hagi la Galatasaray, anunțată în Turcia! Există un singur impediment pentru numirea „Regelui”

Sunt zile tensionate la Istanbul! Galatasaray se pregătește de organizarea alegerilor pentru a se stabili noua conducere, iar săbiile se ascut în promisiuni mărețe. În data de 19-20 iunie, ar fi programate alegerile, însă acestea ar putea fi anulate din cauza prevederilor de combatere a COVID-19. Luni se va decide exact, dacă vor fi sau nu alegeri.

Dacă nu vor mai fi alegeri, actualul președinte, Mustafa Cengiz, ar fi cel care va decide numele noului antrenor. Galatasaray este angrenată în preliminariile Ligii Campionilor, ruta non-campioanelor, iar lotul se va reuni pe 10 iunie. Dată la care ar trebui să aibă deja un antrenor.

Mustafa Cengiz s-a gândit, în primă instanță la Hasan Saș. Apoi, Yigit Șardan, cel care va candida la președinție, a mai înaintat un nume: Gheorghe Hagi, conform FotoSport! Yigit Șardan a fost sfătuit să apeleze la un nume imens, pentru a-i convinge pe fani.

Mai ales că Burak Elmas, contracandidatul său, a declarat că va merge în continuare pe mâna lui Fatih Terim. Cel care ar urma să îndeplinească rolul pe care l-a avut Sir Alex Ferguson la Manchester United, acela de manager absolut.

În plus, Yigit Șardan l-ar dori ca secund la Galatasaray, indiferent că vor veni Gheorghe Hagi sau Hasan Saș, pe fostul internațional turc, Tugay Kerimoglu. Acesta va fi „instruit” pentru a deveni următorul antrenor al celor de la Galatasaray. Nu este exclus ca Tugay să fie „instalat” ca secund înaintea anunțării antrenorului principal, pentru a pregăti echipa de preliminariile Ligii Campionilor.

Revenirea lui Gică Hagi la Galatasaray, anunțată în Turcia! Există un singur impediment pentru numirea „Regelui”
Revenirea lui Gică Hagi la Galatasaray, anunțată în Turcia! Există un singur impediment pentru numirea „Regelui”

Cine este Tugay Kerimoglu?

Tugay Kerimoglu a evoluat pentru Galatasaray timp de 13 ani, între 1987 și 2000. Acesta l-a prins la echipă pe Gheorghe Hagi, deci colaborarea dintre cei doi va fi una extrem de ușor de realizat. A mai evoluat, apoi, la Rangers un sezon, și alți opt ani la Blackburn Rovers.

De asemenea, a bifat 94 de meciuri pentru naționala Turciei, între 1990 și 2007, pentru care a marcat de două ori. Este pe locul șase în clasamentul all-time al prezențelor în națională. Primul loc este ocupat de portarul Ruștu Recber – cu 120 de meciuri.

Ca antrenor, Tugay  a lucrat în cadrul academiei celor de la Galatasaray, unde a fost și secund. Chiar în mandatul lui Gheorghe Hagi ca principal, în 2010. Atunci, Tugay a refuzat să fie principal, din respect pentru Hagi, ce fusese recent demis.

Gheorghe Hagi a antrenat-o pe Galatasaray în două rânduri: în sezonul 2004/2005 și în 2010/2011. Are în palmares o Cupă a Turciei, câștigată în 2005.