Scene revoltătoare au fost surprinse recent, la intrarea pe stadioanele de la Cupa Africii, competiție găzduită în 2024 de Coasta de Fildeș. Totul a pornit de la modul în care jandarmii au controlat persoanele de sex feminin.
În spațiul public s-a ajuns la o întreagă serie de controverse. Au existat chiar și acuzații de agresiune sexuală în urma imaginilor respective.
Înainte să li se permită accesul în tribune, femeile au fost supuse unui control catalogat drept abuziv. Avocatul Osasu Obayiuwana – fost jurnalist al BBC și The Guardian – a stârnit polemica.
How can the #Ivorian authorities think that this is okay? ? #TotalEnergiesAFCON2023 cc: @AOuattara_PRCI pic.twitter.com/DzrUVrqIXt
— Osasu Obayiuwana (@osasuo) January 21, 2024
„Este absolut inacceptabil. Cum pot crede autoritățile ivoriene că acest lucru este OK?”, a reacționat acesta prin intermediul rețelelor de socializare, atrăgându-i atenția președintelui Coastei de Fildeș, Alassane Ouattara.
Evident, în scurt timp s-a ajuns la o amplă dezbatere pe seama videoclipului publicat. Mulți dintre internauți i-au dat dreptate, solicitând ca acele percheziții să înceteze, dar alții au găsit circumstanțe atenuante. De pildă, faptul că jandarmii erau de sex feminin.
„Și asta face un asemenea control acceptabil? Îl scuză în vreun fel? Ați observat că nu am spus nimic despre genul persoanei care le controlează!”, a transmis avocatul.
În opinia sa, nici argumentul că „doamnele zâmbesc, râd chiar” nu poate sta în picioare. „Indiferent dacă zâmbesc sau nu, e inacceptabil”, i-a răspuns celui care a comentat astfel.
O urmăritoare a intervenit în discuție pentru a dezvălui că astfel de practici nu sunt întâlnite doar în actuala ediție a Cupei Africii. A avut parte de un control similar și la Campionatul European din 2016, găzduit de Franța: „Am fost la fan zone-ul de la turnul Eiffel și am fost controlată exact așa. Extrem de neplăcut”.
Pe teren, Coasta de Fildeș a suferit un eșec rușinos, scor 0-4, în fața Guineei Ecuatoriale, din al cărei lot fac parte Basilio Ndong, de la Universitatea Craiova și Esteban Obiang de la FC Argeș. Ambii au fost titulari și integraliști în acest meci.
Emilio Nsue (min. 42 și 75), Ganet (min. 73) și Jannick Buyla (min. 88) au semnat reușitele care au dus la un succes istoric pentru fosta colonie spaniolă. Ivorienii se află pe poziția a treia în grupa A, cu doar trei puncte și sunt pe cale să spună adio competiției.
Doar jocul rezultatelor o mai poate salva, dat fiind faptul că în următoarea fază se califică patru dintre cele șase ocupante ale locului trei. Golaverajul – 2-5 – nu o avantajează deloc, însă. În cazul în care va fi eliminată, Coasta de Fildeș va consemna și un record negativ: toate gazdele au reușit să treacă de grupe din 1997 încoace.