Sorana Cîrstea și Irina Begu vor reprezenta România la turneul de tenis Indian Wells, denumit „al cincilea Grand Slam”. Cele două românce și-au aflat deja adversarele.
În primul tur la Indian Wells am putea avea un duel românesc. Desigur, asta se va întâmpla doar dacă Gabriela Ruse va trece de calificări.
În dimineața zilei de marți, 7 februarie, a avut loc tragerea la sorți a turneului WTA 1000 de la Indian Wells. Sorana Cîrstea și Irina Begu se pot considera cele mai norocoase. Cele două jucătoare de tenis vor avea parte de adversare mult mai slab clasate decât ele în primul tur.
Sportiva născută la București o va înfrunta pe Linda Noskova (18 ani, 54 WTA). De cealaltă parte, Sorana Cîrstea se va duela cu o jucătoare venită din calificări. Este foarte probabil ca ”Sori” să o aibă drept adversară pe Gabriela Ruse (147 WTA). Jucătoarea aflată pe locul 147 în clasamentul mondial al tenisului feminin a ajuns în finala calificărilor.
Organizatorii de la Indian Wells, turneu WTA / ATP 1000 programat în perioada 6 – 19 martie, au acceptat în primă fază cinci jucătoare din România pe tabloul principal. Trei dintre ele au declarat forfait pentru turneul din SUA. Este vorba despre Ana Bogdan, Jaqueline Cristian și Patricia Țig.
Simona Halep, care este în continuare suspendată pentru dopaj, nu a fost primită la Indian Wells din cauza problemelor cu care se confruntă la acest moment.
În primul tur, Irina Begu o va avea drept adversară pe Linda Noskova. Jucătoarea din Cehia speră să ajungă cât mai departe la Indian Wells, mai ales că a trecut cu ușurință de Daria Kasatkina, Ons Jabeur și Victoria Azarenka.
Irina Begu și Linda Noskova nu s-au mai întâlnit până acum în circuit.
Cealaltă româncă, Sorana Cîrstea, va avea parte în runda inaugurală de o jucătoare venită din calificări. Este foarte probabil ca ea să dea peste Gabriela Ruse. Cele două vor sta față în față la Indian Wells numai dacă Ruse va trece în ultimul tur al calificărilor de iberica de origine moldoveană Cristina Bucșa.
În primul tur al calificărilor, Gabriela Ruse a dispus de Tereza Martincova (Cehia, 113 WTA). Românca s-a impus cu scorul de 6-1, 6-4.