România și-a aflat viitoarea adversară din Cupa Billie Jean King, cunoscută ca Fed Cup. „Tricolorele” vor întâlni Polonia, într-un meci de calificare pentru turneul final, la care vor participa cele mai bune 12 naționale.
Simona Halep a plecat spre Austria, unde va juca la ultimul turneu al anului. Între timp, „racheta” numărul 1 a României a aflat și ce adversare vor avea tricolorele în lupta pentru turneul final al Billie Jean King Cup, fosta Fed Cup.
Tragerea la sorți care a avut loc sâmbătă, 6 noiembrie, i-a scos în cale României naționala Poloniei. Întâlnirea care contează pentru calificarea la turneul final al Billie Jean King Cup se va desfășura în zilele de 15 și 16 aprilie 2022, în Polonia.
Pentru Simona Halep, meciul cu Polonia ar putea fi ocazia unei partide la cel mai înalt nivel. Constănțeanca o poate reîntâlni pe Iga Swiatek. Cele două au jucat ultima dată la Australian Open, când Halep a învins cu 3-6, 6-1, 6-4.
La turneul final al Billie Jean King Cup vor participa cele mai bune 12 echipe ale lumii. România a fost cap de serie la tragerea la soți și a fost acceptată pe tablou după ce s-a eliberat un loc.
România a retrogradat din Grupa Mondială a Billie Jean King Cup în luna aprilie, atunci când a pierdut, 1-3, întâlnirea cu Italia.
România a fost reprimită în calificările pentru Billie Jean King Cup după ce Ungaria a refuzat să organizeze turneul final, care oricum fusese amânat de două ori. Turneul a fost preluat de Cehia, iar România a profitat de locul eliberat de Ungaria.
Franța – Italia, Germania – Kazahstan, Canada – Letonia, Australia – Sovacia, Spania – Olanda, SUA – Ucraina, Cehia – Marea Britanie și Belarus – Belgia sunt celelalte partide din calificările pentru Billie Jean King Cup.
Elveția și Rusia nu vor fi nevoite să joace calificările, datorită faptului că au jucat în finala ediției din 2021.
Sunt bine acum! Vreau meciuri și sper să câștig câteva ca să îmi pot intra din nou în ritm. Îmi doresc să joc bine, la fel ca la Cluj, și să mă bucur! Până la urmă e ultimul turneu și nu am nicio așteptare majoră
Simona Halep, înaintea turneului de la Linz, Austria