Rezultat mare pentru Abha în fața uneia dintre cele mai bogate echipe ale lumii.
Condusă de șeicii miliardari, Al Nassr a avut o campanie de achiziții fără precedent. În această vară, au ajuns la Riad nume importante din fotbalul european: Brozovic, Mane, Laporte sau Otavio. I s-au alăturat lui Cristiano Ronaldo, transferat la începutul anului de la Manchester United.
Nassr pleca drept mare favorită înaintea meciului. Abha tocmai își concediase antrenorul și îl numise interimar pe românul George Timiș, după un start de sezon mult sub așteptări și 5 înfrângeri în ultimele 5 etape.
Cu Tătărușanu în poartă, Abha a făcut un meci uriaș și a smuls un punct în finalul întâlnirii. Fostul portar al naționalei României s-a remarcat inclusiv în fața lui Ronaldo, căruia i-a blocat un șut în final, când Nassr avea încă avans pe tabelă. Toko Ekambi, atacant trecut pe la Lyon și Villarreal, a punctat în prelungiri pentru a obține un punct neprevăzut de nimeni la Abha.
După 9 runde, Abha e pe 15 în Arabia Saudită, cu 7 puncte. Echipa lui Cordea și Reghecampf, Al Tai, e sub ea, la golaveraj. Clasamentul e încheiat de Al Raed (4 puncte) și Al Hazem (3 puncte).