Rugby-ul nu merită așa ceva

Andrei Nourescu / 05.03.2021, 15:04
Rugby-ul nu merită așa ceva

Deși urmăresc demult subiectul, am tot amânat să scriu despre situația stadionului Arcul de Triumf, sperând că disputele se vor fi încheiat repede. Dar n-a fost așa.

Constat cu amărăciune că legendarul stadion de la șosea, care adăpostește de mai bine de 100 de ani istoria rugby-ului românesc, a devenit subiect de controverse și de dispute deloc elegante. Deloc elegante din partea MTS, care din păcate nu știe să respecte nici un gentleman-agreement și nici un protocol prin care se angajase ca la finalul lucrărilor să redea arena în folosință administratorului de la care o preluase pentru modernizare, anume Federația Română de Rugby. Federație care a oferit benevol terenul pe care se joacă rugby din 1913 și și-a demolat singură vechiul Stadion Național de Rugby Arcul de Triumf. După care Compania Națională de Investiții a preluat șantierul iar la finalizare a predat stadionul către MTS.
Doar că MTS, trezindu-se cu așa cadou frumos în brațe, vrea să-l păstreze și să nu-l mai dea înapoi FRR, care îl avea în folosință până în 2051.

De unde începe disputa

Și de aici începe disputa. Dusă, cum spuneam, oarecum ne-elegant de MTS, care într-un comunicat de presă a afirmat că este de neacceptat “ca anumite persoane sau grupuri de interese să realizeze profit de pe urma unei investiții a statului”. Când faci asemenea afirmații, ca instituție a statului, ar trebui să te adresezi în primul rând organelor abilitate să ancheteze așa ceva. Și să explici la ce te referi, cu niște probe.

Stadionul „Arcul de triumf” din București
Stadionul „Arcul de triumf” din București

Altfel, sunt doar vorbe în vânt, care arată amatorism de comunicare și inabilitate.
Iar în loc de astfel de vorbe, aș fi preferat să văd pricepere, pentru că este absurd să insiști pentru administrarea unui stadion, dar să uiți să bugetezi, pentru un an întreg, orice cheltuieli obligatorii pentru o asemenea bază, de la personal suplimentar până la cheltuieli de întreținere și așa mai departe. Altfel, l-ai luat doar ca să faci poză cu el și să-l ții închis.

Ca de obicei, ca să evit interpretările deplasate ale celor bolnavi de scenarită, țin să precizez că n-am nici o afinitate sau vreun interes în lumea rugby-ului, decât ca rar spectator, iar cu președintele Alin Petrache nu m-am mai auzit de mai bine de un an de zile.
Dar sunt trist când văd că un sport frumos și curat ca rugby-ul este pe cale să-și piardă seculara casă prin metode cel puțin îndoielnice. Rugby-ul nu merită așa ceva.