S-a aflat ce cară mama Simonei Halep în pachetele pe care i le duce fiicei sale, de la Constanța la București

Giosanu Catinca 28.11.2022, 15:03
S-a aflat ce cară mama Simonei Halep în pachetele pe care i le duce fiicei sale, de la Constanța la București

Simona Halep are o relație foarte bună cu părinții săi. Mama jucătoarei de tenis o vizitează pe campioană la București ori de câte ori are o ocazia. Însă aceasta nu vine niciodată cu mâna goală. Sportiva aflată pe locul 10 în clasamentul mondial al tenisului feminin a fost dată de gol chiar de către cea care a crescut-o.

Simona Halep, dată de gol de bunică

Simona Halep este dornică să devină mamă. Dubla campioană de Grand Slam a anunțat în mai multe rânduri că își dorește să aibă măcar trei copii. Ea crede totuși, că va avea doar doi. Problema este că nu prea se descurcă la gătit. Ce-i drept, nici nu prea are timp să se ocupe de treburile casnice din cauza programului încarcat.

Mama Simonei Halep o ajută cu tot ce poate pe sportiva care a scris istorie pentru România. Nu de puține ori ea s-a deplasat la București, special pentru a-i aduce mâncare gătită pentru a-i aduce aminte de gusturile copilăriei.

”Când pleacă cu maică-sa, pleacă cu o grămadă de mâncare”

Sportiva născută la Constanța nu prea vorbește despre viața privată. Bunica ei este ceva mai deschisă. Cea care a crescut-o pe campioană a făcut o serie de dezvăluiri din interiorul familiei.

Cum să nu știe să facă piperchi (n.r. fel de mâncare machedonesc). Știe, dar nu are timp. Dar îi aduce maică-sa. Când pleacă cu maică-sa, pleacă cu o grămadă de mâncare după ea.”, a povestit bunica Simonei Halep, pentru libertatea.ro.

”Este deșteaptă. Știe toate limbile”

Bunica Simonei Halep a vorbit și despre studiile pe care le-a urmat campioana de la Roland Garros și Wimbledon. Fosta soție a lui Toni Iuruc cunoaște mai multe limbi străine.

Când era ea micuță, seara ne strângeam în casă și îi puneam pe măsuță creion, fel de fel de lucruri. Ea lua creionul. Este deșteaptă. A învățat mult. Știe toate limbile. A fost și la școală, la facultate. Cu noi machidonește vorbește.”, a mai spus bunica fostei campioane internaționale.

Dezvăluirile au fost făcute în timp ce fostul număr unu mondial în tenisul feminin se lupta să o învingă pe Svetlana Kuznețova, în sferturile turneului WTA de la Montreal (2016).

Simona Halep: ”Nu ştiu să gătesc”

Simona Halep a recunoscut la scurt timp după ce s-a cununat cu Toni Iuruc că niciunul dintre ei nu știe să gătească.

Am o doamnă care mă ajută să fac curăţenie acasă. Casa mea e 100% curată mereu, totul este pus la locul lui. Uneori merg în biroul meu, unde citesc cărţi sau mă relaxez.

Soţul meu a făcut o cameră specială cu toate trofeele mele, iar când nu mă simt bine sau sunt melancolică, intru în acea cameră şi îmi revine energia. Trofeul de la Wimbledon este special, dar şi cel de la Roland Garros.

Nu ştiu să gătesc. Am învăţat să fac clătite în timpul pandemiei. Nici soţul meu nu ştie să gătească. În timpul pandemiei am comandat mâncare acasă, iar acum mai mergem la restaurant.”, spunea Simona Halep, în urmă cu câteva luni, conform playtech.ro.

Urmăriți Playsport.ro și pe