S-a aflat! Primele duble anunțate înaintea meciului U Cluj – Dinamo!

Iosif Pintilie 04.05.2024, 14:37
S-a aflat! Primele duble anunțate înaintea meciului U Cluj – Dinamo!

U Cluj luptă pentru un loc de cupe europene, iar în această seară au un meci foarte important. ”Șepcile roșii” primesc, în această seară, vizita lui Dinamo, într-un meci în care ambele echipe au ambiții mari.

Dinamo are și ea nevoie de cele trei puncte în acest duel, pentru a spera că se poate salva de la retrogradare. Pentru a fi siguri că jucătorii echipei sunt foarte motivați, cei de la U Cluj au decis dublarea primelor.

Prime duble pentru U Cluj

Jucătorii de la U Cluj primesc prime, în mod normal, de 200 de euro punctul, adică un total 600 de euro la victorie. Cu Dinamo, aceștia vor avea prime duble.

Astfel, dacă o bat pe Dinamo, jucătorii vor primi prime de 1200 de euro. De asemenea, în caz de egal, jucătorii lui U Cluj vor primi 400 de euro.

Sabău spune că U Cluj negociază cu Șumudică

Înainte de acest meci, Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul lui U Cluj, a spus că a primit informații cum că ar urma să fie schimbat cu Marius Șumudică.

”A apărut vreun comunicat din partea clubului Universitatea? Dați-mi voie să cred că e posibil să fie adevărat și acest zvon. Să clarific un lucru, contractul meu este pe doi ani de zile. Este o clauză de reziliere. Dacă eu voi pleca, sunt obligat să plătesc o sumă de bani, dacă ei mă dau afară, plătesc o sumă de bani.

Acum, dacă clubul consideră că nu mai sunt potrivit sau că sunt alții mai potriviți pentru acest club, eu renunț la această clauză, ei au această libertate, nu sunt obligați. Teama asta că nu se poate rezilia cu Sabău nu există. Să nu se interpreteze că ei nu vor să renunțe la mine pentru că au o clauză.

Nu, eu renunț la acea clauză. Dacă există un antrenor care poate ridica nivelul, să ducă la alt nivel, renunț la acea clauză. Acel zvon, din păcate, este adevărat din punctul meu de vedere.

Și eu am niște informații că s-a luat legătura cu Șumudică. Posibil ca un om să vină în club, nu vă spun și funcția, cunosc acea persoană, iar acea persoană a făcut niște promisiuni că îl poate aduce pe Șumudică și va negocia cu el să vină.

Ăsta e adevărul, nu trebuie să ne ascundem. Informația pe care o am sper să fie corectă, dar am de la o sursă de încredere. Cineva din club a discutat cu un anumit om care a promis că îl aduce pe Șumudică. S-a luat în considerare acest aspect. Nu l-am întrebat acest lucru pe Șumudică, nu pot să răspund.

Eu știu situația prezentă, este un sâmbure de adevăr despre ce s-a scris în legătură cu posibilitatea ca Șumudică să vină la Universitatea Cluj. Pe mine nu mă afectează absolut deloc, mă interesează să ies cu capul sus, să am deminitate, să îi conving pe jucători că e foarte important ultimul joc, să arătăm foarte bine și să nu apară acele discuții cum că am dat meciul sau că nu ne-am apărat corect șansele.

Asta m-ar afecta foarte tare și m-ar durea foarte tare, pentru că știu ce persoană sunt, știu cum lucrez cu acești jucători. Am sută la sută încredere că acești jucători își vor apăra corect șansele”, a spus Sabău.

Tags:
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622